vineri, 29 ianuarie 2010

Rosette

Acest tablou a fost expus la Universitatea de Științe Agronomice din București in 2008 si s-a vândut cu 200 RON. Am realizat acest tablou pornind de la un obiect cosmic: Nebuloasa Rosette din constelația Unicornului(Monoceros). Acest suav trandafir cosmic mie îmi sugerează o imagine calda, un vis de iubire si căldura. Alături de aceasta nebuloasa parca vad chipul unei tinere fete, atât de frumoasa, suava precum trandafirul cosmic, cu parul ei auriu fluturând in vânt, cu buzele ei roșii ce parca așteaptă sa fie sărutate.Am preferat sa-i spun Rosette acestei fete care se aseamănă atât de mult cu trandafirul roșu al pasiunii din Constelația Unicornului.Nebuloasa Rosette este o nebuloasa superba care inspira la creație, un trandafir al cerurilor format din gaz si praf cosmic ce strălucește printre stele.

rosette_gendler_big

Vegetație de pe Marte

In trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat pe Marte a existat viața.Așa îmi imaginez eu vegetația de pe planeta Marte, niște arbori care creșteau ca si licofitele din carbonifer: intai se forma rădăcina extinsa ca suprafața după care in centru se forma o ridicătura in forma de mamelor din care creștea tulpina columnara înalta care se termina cu un mănunchi de frunze lungi, aciculare. Acești arbori se ramifica si formează coroana destul de târziu la maturitate. Coroana este fie ramificata dihotomic o singura data ca la Sigillaria, fie cu aspect de umbrela, cu mai multe ramuri prevăzute cu frunze lungi aciculare.

joi, 28 ianuarie 2010

Un chip de fata

Young girl-01

Am realizat acest desen reluand o idee mai veche care dateaza de pe vremea cand aveam 15 ani. Prin acest desen am incercat sa pun pe hartie chipul curat al unei tinere fete, chipul ei care radiaza de tinerete si prospetime ca o zi de primavara. Parca o vad cu parul ei blond, cu ochii ei albastrii precum seninul cerului si cu zambetul ei nevinovat, atat de frumoasa si de pura, inconjurata de flori, flori frumoase si tinere, asa cum este ea.

Ea seamana si cu fata din poeziile lui Mihai Eminescu si este muza multor poeti cantareti si pictori, frumusetea ei angelica neputand sa nu trezeasca sensibilitatea unui artist.

miercuri, 27 ianuarie 2010

Extratereștrii indragostiti

CuplulIdeal

Acesta este unul dintre desenele mele având ca subiect dragostea. Prin liceu obișnuiam sa desenez multe cupluri de extratereștrii. Extratereștrii indragostiti erau unul dintre subiectele mele preferate. Doi extratereștrii fara sexe care se iubesc fara ca sexualitatea sa le murdărească dragostea curata sunt cuplul ideal. Ei se iubesc chiar daca nu au sexe si la ei nu se pune problema sexualității, dragostea lor fiind o dragoste platonica inaltatoare, nepervertita

luni, 25 ianuarie 2010

I have the world

I have the world

Am realizat tabloul de mai sus dupa ce am ascultat melodia Delyno ft. Park Place - I have the world si am fost impresionata de mesajul pacifist al versurilor

I have the entire world inside
Inside my soul cause I
Don't wanna live alone
Don't Wanna die!
I have the entire world inside
Inside my heart so I
I'm gonna sing my song
And touch the sky!
If u seek my dreams
Flying over you
You will know the truth
Let's enjoy the fun
No, no bomb, no gun
Just lïght of the sun!

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Sărutul

Sarutul01

Si acum când privesc acest desen in creion simt aceeași emoție puternica pe care am simțit-o când l-am creat si inima începe sa-mi bata mai tare, ca si cum as simți fiorii sărutului unei ființe pe care numai in vise îmi este dat sa o întâlnesc, acea emoție care îmi da forța creatoare, acel sentiment pur si frumos, frumos ca o zi de primăvara

vineri, 22 ianuarie 2010

Arbor invers

Am realizat aceasta pictura in acuarela pe hartie albastra dupa ce am citit poezia lui Nichita Stanescu

Arbor invers, cu rădăcinile-n vânt,
cu tălpile late ca frunza platanului,
aproape plutind, abia atingând
anotimpurile anului.
Cu mâinile crestate ca frunza de stejar,
cu trunchiul cu scorbură-adâncă
în care dorm urşii cu capul în jos, în zadar
spre-un cer de pământ vrând s-ajungă.
Mereu cu creirul gol, cu ideile
răsfirate ca pe-un deal pomii rotaţi,
dus în nori, în scâteile
celor neluminaţi.
Văzut ca în apă, mereu,
şi foşnind de un vânt de pământ,
cu rădăcinile înfipte în curcubeu
şi-n culori ce nu sunt.
Arbor invers am rămas, rupt din sferă
cu sfera aceasta aidoma, geamănă...
Şi totul îmi pare ştiut, dar nimica
din ce ştiu cu ce este nu se aseamănă.

joi, 21 ianuarie 2010

Elisse




Asa mi-am imaginat-o eu pe Elisse dupa ce am ascultat melodia lui Bethoven Fur Elisse, o fata tanara, frumoasa, cu pielea alba si fina, cu parul lung, castaniu si ondulat ornat cu petale albe de flori si perle, perle care se gasesc si in cerceii ei si in colierul care ii inconjoara gatul, cu ochii ei mari si caprui si cu privirea ei blanda de caprioara. O vad imbracata in lenjerie alba, inconjurata de flori albe de crin si de trandafir, totul in jurul ei fiind alb si plin de lumina, alb ca si sufletul ei curat, un alb atat de pur, pur cum era si ea. Cand ascult aceasta melodie parca o vad pe ea, suava ca un crin alb, gingasa, pura, frumoasa ca o zi de primavara cu flori albe de cires. Aceasta este o pictura in acuarela prin care am incercat sa readu imaginea ei, asa cum o vad eu cand ascult melodia lui Bethoven



miercuri, 20 ianuarie 2010

Vis curat, inger de floare

Am realizat aceasta pictura in acuarela dupa ce am ascultat la radio melodia Inger de floare, o melodie superba ale carei versuri rezoneaza foarte bine cu ceea ce simt eu.
Asa cum spun si versurile piesei Inger de floare, desi este doar o creatie a mintii mele, eu sunt foarte indragostita de aceasta imagine pe care o port in gand si o construiesc prin fiecare dintre creatiile mele, acest vis curat de iubire care imi alina singuratatea noptilor mele pustii, aceasta fiinta pura ca un inger, prea minunata ca sa fie reala.
De cate ori imi doream sa o admir in toata splendoarea ei, sa fiu cu ea, sa-mi aline noptile intunecate si reci, sa o pot tine in brate, sa simt fiorii sarutarilor ei tot ce imi ramanea era arta mea. De mii de ori am desenat si am pictat chipul ei curat, imaginea ei angelica visand la frumusetea napamanteana pe care nu o voi gasi niciodata in lumea asta.



Acestea sunt versurile piesei Inger de floare
Intr-o seara tarzie,pustie de dor
Am gasit alinarea spre zori.
Un vis curat m`a alintat
Iar ceatza din zori a disparut.
Nu pot sa cred ca m`am indragostit (m`am indragostit)
De o imagine ce o port doar in gand
O iubesc la disperare
Vis curat,inger de floare.
Alinta`ma te rog cu vorbe dulci
Nu rade,nu regreta
Saruta`ma chiar daca o faci doar in gand
Am sa te simt ca esti aici.
Nu pot sa cred k m`am indragostit
Fata si ochii mi s`au lipezit.
Te iubesc la disperare
Vis curat,inger de floare.
Nu pot sa cred ca m`am indragostit
De o imagine ce o port doar in gand.
O iubesc la disperare
Vis curat,inger de floare .
Nu pot sa cred k mam indragostit
Fata si ochii m`i sau limpezit.
Te iubesc la disperare
Vis curat,ïnger de floare

marți, 19 ianuarie 2010

Galateea mea

La fel ca si sculptorul Pygmalion eu prin arta mea îmi creez mereu propria Galatee, propriul ideal la care pot doar sa visez pentru ca nu voi ajunge niciodată, propriul meu vis de iubire pura si frumusețe.

Pasiunea mea puternica este flacăra care menține vie aceasta himera a mintii mele, aceasta imagine pe care o port mereu in gând si in suflet si o aștern pe pânza si hârtie de cate ori simt acea dorința puternica ca măcar o farama din frumusețea la care visez sa fie reala, sa fie langa mine, sa o pot strânge in brațe.

Sunt atât de îndrăgostita de o himera, de o fantasma a mintii mele si tot ce îmi doresc este ca Afrodita sa dea viața muzei mele si sa mi-o scoată in cale

La fel ca si Pygmalion voi fi mereu îndrăgostita de Galateea mea chiar daca Afrodita nu va veni niciodată sa transforme visul meu in realitate si sa o aducă in viața mea. Mereu voi așterne pe hârtie carton sau pânza chipul ei minunat, frumusețea ei angelica, gratia corpului ei fiind motivata de dorința de a iubi se de a fi iubita.

Aceasta este o pictura in acuarela prin care am încercat sa surprind momentul in care Afrodita o transforma pe statuia Galateea intre-o femeie frumoasa si vie.

De ce nu exista si pentru mine o Afrodita care sa o aducă si pe Galateea mea in lumea in care trăiesc?

duminică, 17 ianuarie 2010

Daca Eminescu ar fi fost pictor…



Daca Mihai Eminescu ar fi fost pictor probabil ca ar fi zugrăvit imaginea angelica a Casandrei in fiecare dintre lucrările lui, așa cum era ea: o copila frumoasa, gingașa, grațioasa, pura, mereu înconjurata de flori, de natura vie si de albastrul cerului plin cu stele. Floare_albastra


Daca in loc sa folosească cuvintele Eminescu ar fi folosit culorile pentru arta lui probabil ca ar fi folosit mult albastru, albastru profund, iar chipul radios al Casandrei ar fi înfrumusețat fie de floarea albastra cu care poetul o asemăna pe aceasta fata, fie de flori albe de crin, delicate si suave cum a fost ea.



De as avea





Daca Eminescu ar fi fost pictor probabil ca ea ar fi rămas precum Gioconda imortalizata pe pânza pentru veacurile următoare pentru ca si in ziua de azi zâmbetul ei inocent, ochii ei mari, albaștrii si plini de pace, pielea ei alba si fina si parul ei de aur sa poată fi admirate si adorate așa cum Eminescu a adorat-o pe aceasta fata.


DinValurileVremii



Daca Eminescu ar fi fost pictor Casandra Alupului, sau Elena cum ii plăcea poetului sa-i spună ar fi rămas in eternitate alături de Mona Lisa, veșnic adorata, veșnic admirata, si mulți tineri de azi si de mâine ar fi ajuns sa viseze la frumusețea ei divina si sa se indragosteasca de ea așa cum m-am îndrăgostit eu.





Lacul - pictura




Daca Eminescu ar fi fost pictor probabil ca ar fi așternut imaginea ei angelica pe fiecare dintre pânzele lui si ar fi pictat-o de sute de ori așa cum fac eu acum.

Din valurile vremii

DinValurileVremii

Poezia "Din valurile vremii" de Mihai Eminescu a fost unul dintre subiectele de la examenul meu de bacalaureat din 2005.Eminescu a scris aceasta poezie amintindu-si de Casandra, copila blonduța cu ochii mari si albaștrii din Ipotești pe care ai iubit-o atât de mult in adolescenta incat niciodată nu a mai putut sa o uite.Casandra era mai mare decât el. La doar 19 ani, când Mihai Eminescu era plecat la studii la Viena fata a murit, poetul fiind mereu marcat de moartea ei prematura si tragica.Când am citit aceasta poezie imaginea fantomatica a iubitei poetului a apărut in mintea mea, atât de frageda, atât de frumoasa, atât de suava, atât de pura, atât de ireala, ca o umbra străvezie venita din trecut.Poezia m-a făcut sa mă desprind de atmosfera rece de examen si sa intru in lumea poetului, sa trăiesc ceea ce el a trăit in momentul in care a scris-o.Poezia m-a făcut sa-mi doresc ca acea fata cu parul bălai sa fie reala, sa fie langa mine, sa simt fiorii imbratisarilor si sarutarilor ei.Poezia m-a făcut sa simt un dor puternic, un dor pe care l-a simțit si poetul.După examen am realizat mai multe desene si picturi inspirate de aceasta poezie, prin fiecare încercând sa aștern pe hârtie chipul ei angelic.


sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Iarna

Fotografii-0012

Am realizat acest desen acum cativa ani încercând sa pun pe hârtie imaginea personificata a iernii, atât de rece, cu privirea ei tăioasa care mă ingheata, cu parul ei întunecat ca noaptea care strălucește in lumina aureolelor boreale, cu trupul ei alb ca zăpada. Ea este atât de frumoasa dar in același timp atât de rece si rea. Tot ce atinge se transforma in gheata iar privirea ei îmi da fiori

vineri, 15 ianuarie 2010

Oare cine a fost EA?

Lacul - pictura

Oare cine a fost EA de fapt, cea care a fost muza lui Mihai Eminescu, fata aceea cu parul de aur, copila inocenta care apare in multe dintre poeziile lui, acea "Floare albastra" care s-a stins la doar 19 ani, când poetul era la studii la Viena? Oare cine o fi fost de fapt acel înger palid căruia poetul i-a dedicat poeziile "Mortua est" si "Melancolie"? Oare numele ei era Casandra Elena Alupului sau Marta? Mereu m-am întrebat cine a fost de fapt acea EA care apare mereu in poeziile lui Eminescu.

Veronica_Micle_

Este evident ca nu Veronica Micle a fost acea muza misterioasa a lui Eminescu deoarece poetul zice clar despre acea EA ca era o copila inocenta, o fecioara , in timp ce Veronica era deja femeie măritata si avea si un copil, iar acea fata avea parul de aur moale, spre deosebire de Veronica care îl avea saten si din multe poezii reiese ca acea EA a murit, ca e pierduta pe veci, ca îl cheamă de dincolo de mormânt, in timp ce Veronica a trăit si după moartea poetului.

Unii critici literari susțin ca acea fata cu parul blond si ochii albaștrii era un ideal, o himera la care poetul doar visa. Pentru mine este un ideal la care pot doar sa visez, o himera de care sunt atât de îndrăgostita, o Galatee căreia încerc sa-i dau viața prin arta mea dar in cazul lui Eminescu nu este așa. Aceasta fata chiar a trăit si Eminescu nu a putut sa uite niciodată serile când se plimba cu ea prin codru, pe sub teii înfloriți ce miroseau atât de frumos, in lumina argintie a lunii. In poezia “De ce sa mori tu” poetul o numește Marta pe aceasta fătuca si pe langa portretul fizic ii face si un portret moral. Aceasta fata era singura care ar fi putut sa-l facă fericit si sa stea alături de el toata viața. El zice despre ea ca era ca îngerul fidel care ar sta langa ființa iubita pana la moarte.

Si in poezia “Locul aripelor” aceasta copila este pomenita cu numele Marta si este descrisa foarte sugestiv.

Eu deși nu am cunoscut-o decât din poeziile lui Eminescu m-am îndrăgostit pur si simplu de ea si si acum parca o vad in fata ochilor mei așa cum era ea, frumoasa si gingașa ca o floare alba de cireș, suava ca un crin, dulce, mlădioasa, pura ca un înger, calda, iubitoare

Muza lui Mihai Eminescu

Imaginea de mai sus este un desen in creion si cărbune prin care am încercat sa pun pe hârtie chipul ei angelic, așa cum este descrisa in poezia "Aveam o muza"

160 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

Azi se împlinesc 160 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Poeziile lui Mihai Eminescu a au fost o sursa de inspirație pentru mine si pentru arta mea. In slideshowl de mai sus sunt desenele si picturile mele inspirate din aceste poezii. Eminescu a suferit foarte mult după moartea iubitei lui din adolescenta. Cum poate suferința sa nască marile opere de arta. In multe dintre poeziile lui se simte acea tristețe, acel dor puternic si imaginea acelei copile cu parul de aur apare in mod redundant, aproape obsesiv. Eminescu se gândea mereu la ea, chiar si când era cu Veronica Micle. Si eu după ce am citit poeziile lui am început sa mă gândesc la ea, deși nu am cunoscut-o decât din acele poezii. Ea era atât de frumoasa si exterior si interior, atât de pura, ca un înger. Cine nu s-ar îndrăgosti de o asemenea ființa minunata? Si acum parca o vad, in splendoarea ei si îmi doresc sa fiu eu acolo in brațele ei in locul poetului. Am realizat multe desene si picturi prin care am încercat sa reconstruiesc imaginea ei angelica, așa cum o vad eu

La steaua

Craciun

Oare de unde o fi stiut Eminescu despre viteza luminii?

La steaua care-a rasarit
E-o cale-atât de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.

Poate de mult s-a stins în drum
În departari albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adânca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste înca.

joi, 14 ianuarie 2010

Pe aceeaşi ulicioară...

Pe aceeasi ulcioara

Am realizat aceasta natura statica după ce am citit poezia “Pe aceeaşi ulicioară...” pe care Mihai Eminescu a scris-o tot cu gândul la iubita lui pierduta pe veci. Acest desen nu este doar o natura statica. Undeva dincolo de fereastra apare umbra ei, atât de subțire si de gingașa. Nu știu daca poetul a scris aceasta poezie cu gândul la Veronica Micle sau muza lui era tot fata pe care a iubit-o atât de mult in adolescenta . Femeia fara chip din acest desen este cea mă care se gândea Eminescu când când privea ulcioara care ii trezea atâtea amintiri.

Pe aceeaşi ulicioară
Bate luna la fereşti,
Numai tu de după gratii
Vecinic nu te mai iveşti!

Şi aceiaşi pomi în floare
Crengi întind peste zaplaz,
Numai zilele trecute
Nu le fac să fie azi.

Altul este al tău suflet,
Alţii ochii tăi acum,
Numai eu, rămas acelaşi,
Bat mereu acelaşi drum.

Ah, subţire şi gingaşă
Tu păşeai încet, încet,
Dulce îmi veneai în umbra
Tăinuitului boschet

Şi lăsându-te la pieptu-mi,
Nu ştiam ce-i pe pământ,
Ne spuneam atât de multe
Făr-a zice un cuvânt.

Sărutări erau răspunsul
La-ntrebări îndeosebi,
Şi de alte cele-n lume
N-aveai vreme să întrebi.

Şi în farmecul vieţii-mi
Nu ştiam că-i tot aceea
De te razimi de o umbră
Sau de crezi ce-a zis femeia.

Vântul tremură-n perdele
Astăzi ca şi alte dăţi,
Numai tu de după ele
Vecinic nu te mai arăţi!

Frumoasa-i

Fotografii-0010

Desi pare un pastel, o poezie a naturii “Frumoasa-i” de Mihai Eminescu mi-a sugerat si altceva. Floarea de crin mi-a amintit de fata din poezia “De as avea”. Nu sunt critic literar si nu am de unde sa stiu ce a gandit Eminescu dar consider ca aceasta pictura in ulei pe care am realizat-o in liceu ar ilustra cel mai bine aceasta poezie. Fluturele si floarea sunt doua simboluri ale iubirii care apar si in creatiile mele. Mereu mi-a placut sa desenez si sa pictez fete frumoase ca niste zane cu aripi de fluture. Au un farmec aparte, mai ales cand se asociaza cu florile. Desi Eminescu se vedea pe el ca fluture, floarea fiind fata, la mine situatia e putin diferita pentru ca eu gasesc aripile de fluture mult mai potrivite cu gratia, frumusetea si feminitatea.

Aceasta este poezia “Frumoasa-i”, poezie a frumusetii si a naturii care mie imi aminteste iar de acea fata frumoasa ca o zi de primavara si suava ca o floare de crin la care probabil si poetul s-a gandit cand a scris-o.

În lacul cel verde şi lin
Răsfrânge-se cerul senin,
Cu norii cei albi de argint,
Cu soarele nori sfâşiind.
Dumbrava cea verde pe mal
S-oglindă în umedul val,
O stâncă stârpită de ger
Înalţ-a ei frunte spre cer.
Pe stânca sfărmată mă sui,
Gândirilor aripi le pui;
De-acolo cu ochiul uimit
Eu caut colo-n răsărit
Şi caut cu sufletul dus
La cerul pierdut în apus.
Cobor apoi stânca în jos,
Mă culc între flori cu miros,
Ascult la a valului cânt,
La geamătul dulce din vânt.
Natura, de jur împrejur,
Pe sus e o boltă de-azur,
Pe jos e un verde covor,
Ţesut cu mii tinere flori.
Văd apa ce tremură lin
Cum vântul o-ncruntă-n suspin,
Simt zčfiri cu-aripi de fiori
Muiate în miros de flori,
Văd lebede, barcă de vânt,
Prin unde din aripe dând,
Văd fluturi albaştri, uşori,
Roind şi bând miere din flori.
De ce nu am aripi să zbor!
M-aş face un flutur uşor,
Un flutur uşor şi gentil
Cu suflet voios de copil,
M-aş pune pe-o floare de crin,
Să-i beau sufleţelul din sân,
Căci am eu pe-o floare necaz:
Frumoasă-i ca ziua de azi!

Diana, in viziunea lui Mihai Eminescu si a mea

Diana0016

Ce cauti unde bate luna
Pe-un alb izvor tremurator
Si unde pasarile-ntruna
Se-ntrec cu glas ciripitor?

N-auzi cum frunzele-n poiana
Soptesc cu zgomotul de guri
Ce se saruta, se hârjoana
În umbr-adânca de paduri?

În cea oglinda miscatoare
Vrei sa privesti un straniu joc.
O apa vecinic calatoare
Sub ochiul tau ramas pe loc?

S-a desprimavarat padurea,
E-o noua viata-n orice zvon,
Si numai tu gândesti aiurea,
Ca tânarul Endymion.

De ce doresti singuratate
Si glasul tainic de izvor?
S-auzi cum codrul frunza-si bate,
S-adormi pe verdele covor?

Iar prin lumina cea rarita,
Din valuri reci, din umbre moi,
S-apar-o zâna linistita
Cu ochii mari, cu umeri goi?

Ah! acum crengile le-ndoaie
Mâinute albe de omat,
O fata dulce si balaie,
Un trup înalt si mladiet.

Un arc de aur pe-al ei umar,
Ea trece mândra la vânat
Si peste frunze fara numar
Abia o urma a lasat.

miercuri, 13 ianuarie 2010

Veronica Micle nud


Asa mi-o imaginez eu pe Veronica Micle nud

Egipetul





























Acestea sunt cateva dintre desenele pe care le-am realizat avand ca tema Egiptul antic cu toate misterele lui. Oare Eminescu stia despre efectul de piramida. Nu am realizat inca o pictura inspirata din poezia "Egipetul" dar am multe creatii pe teme legate de Egiptul antic
Egipetul

Nilul mişcă valuri blonde pe câmpii cuprinşi de maur,
Peste el cerul d-Egipet, desfăcut în foc şi aur;
Pe-a lui maluri gălbii, şese, stuful creşte din adânc,
Flori juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare,
Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare,
Alte roşii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plâng.



Şi prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese,
Păsări, îmblânzite-n cuiburi, distind penele alese,
Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor.
Înecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte-isvoară,
Nilul mişc-a lui legendă şi oglinda-i galben-clară
Cătră marea liniştită, ce înecă a lui dor.


De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi şi ţări ferice;
Memphis colo-n depărtare, cu zidirile-i antice,
Mur pe mur, stâncă pe stâncă - o cetate de giganţi -
Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreţie!
Au zidit munte pe munte în antica lor trufie,
I-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanţ

Şi să pară răsărită din visările pustiei,
Din năsipuri argintoase în mişcarea vijeliei,
Ca un gând al mării sfinte, reflectat de cerul cald
Ş-aruncat în depărtare... Colo se ridic trufaşe
Şi eterne ca şi moartea piramidele-uriaşe,
Racle ce încap în ele epopeea unui scald.
Se-nserează... Nilul doarme şi ies stelele din strungă,
Luna-n mare îşi aruncă chipul şi prin nori le-alungă.
Cine-a deschis piramida şi înăuntru a intrat?
Este regele: în haină de-aur roş şi pietre scumpe
El intră să vad-acolo tot trecutul. - I se rumpe
A lui suflet când priveşte peste-a vremurilor vad.


În zadar guvernă regii lumea cu înţelepciune.
Se-nmulţesc semnele rele, se-mpuţin faptele bune;
În zădar caut-al vieţii înţeles nedezlegat.
Iese-n noapte... ş-a lui umbră lungă-ntins se desfăşoară...
Pe-ale Nilului lungi valuri. - Astfel pe-unde de popoară
Umbra gândurilor regii se aruncă-ntunecat...

Ale piramidei visuri, ale Nilului reci unde,
Ale trestiilor sunet ce sub luna ce pătrunde
Par a fi snopuri gigantici de lungi suliţe de-argint,
Toat-a apei, a pustiei şi a nopţii măreţie
Se unesc să-mbrace mândru veche-acea împărăţie,
Să învie în deşerturi şir de visuri ce te mint.

Râul sfânt ne povesteşte cu-ale undelor lui gure
De-a isvorului său taină, despre vremi apuse, sure,
Sufletul se-mbată-n visuri, care-alunecă în zbor.
Palmii risipiţi în crânguri, auriţi de-a lunei rază,
Nalţă zveltele lor trunchiuri. - Noaptea-i clară, luminoasă,
Undele visează spume, cerurile-nşiră nori.


Şi în templele măreţe - colonade-n marmuri albe,
Noaptea zeii se preîmblă în vestmintele lor dalbe,
Şi al preoţilor cântec sună-n harfe de argint;
Şi la vântul din pustie, la răcoarea nopţii brună,
Piramidele, din creştet, aiurind şi jalnic sună;
Şi sălbatec se plâng regii în giganticul mormânt.


În zidirea cea antică, sus în frunte-i turnul maur.
Magul priivea pe gânduri în oglinda lui de aur,
Unde-a ceriului mii stele ca-ntr-un centru se adun.
El în mic priveşte-acolo căile lor tăinuite
Şi cu varga zugrăveşte drumurile lor găsite
Au aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos şi bun.


Şi se poate că spre răul unei ginţi efeminate,
Regilor pătaţi de crime, preoţimei desfrânate,
Magul, paza răzbunării, a citit semnul întors;
Ş-atunci vântul ridicat-a tot nisipul din pustiuri,
Astupând cu el oraşe, ca gigantice sicriuri
Unei ginţi, ce fără viaţă-ngreuia pământul stors.


Uraganu-acum aleargă pân' ce caii lui îi crapă;
Şi în Nil numai deşertul nisipişul şi-l adapă,
Aşternându-l peste câmpii cei odată înfloriţi.
Memphis, Teba, ţara-ntreagă coperită-i de ruine,
Prin deşert străbat sălbatec mari familii beduine,
Sorind viaţa lor de basme prin câmpie nisipiţi.


Dar ş-acum, turburând stele pe-ale Nilului lungi unde,
Noaptea flamingo cel roşu, apa-ncet, încet pătrunde,
Ş-acum luna arginteşte tot Egipetul antic;
Ş-atunci sufletul visează toat-istoria străveche,
Glasuri din trecut străbate l-a prezentului ureche,
Din a valurilor sfadă prorociri se aridic.

Ş-atunci Memphis se înalţă, argintos gând al pustiei,
Închegare măiestrită din suflarea vijeliei...
Beduini ce stau în lună, o minune o privesc,
Povestindu-şi basme mândre îmbrăcate-n flori şi stele
De oraşul care iese din pustiile de jele;
Din pământ şi de sub mare, s-aud sunete ce cresc.


Marea-n fund clopote are care sună-n orice noapte;
Nilu-n fund grădine are, pomi cu mere de-aur coapte;
Sub nisipul din pustie cufundat e un popor,
Ce cu-oraşele-i deodată se trezeşte şi se duce
Sus în curţile din Memphis, unde-n săli lumină luce;
Ei petrec în vin şi-n chiot orice noapte pân-în zori.

marți, 12 ianuarie 2010

Un sonet pe care Eminescu l-a scris amintindu-si de iubita pierduta pe veci




Când însuşi glasul gândurilor tace,
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii
-Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?

Puterea nopţii blând însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Răsai din umbra vremilor încoace,
Ca să te văd venind - ca-n vis, aşa vii!


Cobori încet... aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c-un suspin arat-o,


Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Să simt fiorii strângerii în braţe
-Pe veci pierduto, vecinic adorato!



Este evident ca poezia de mai sus nu i-a fost dedicata Veronicai Micle ci celei care a murit prea devreme pentru a apuca sa-l faca pe poet fericit, ea fiind singura care ar fi putut sa-l faca fericit. Cand am citit poezia asta parca am vazut imaginea fantomatica a acestei fete care s-a stins mult prea devreme, un inger blond inconjurat de o aura alba de lumina. Si acum cand citesc poezia asta parca aud cantecul divin al ingerilor si parca vad chipul ei alb-straveziu, atat de luminos, atat de ireal. Desenul de mai sus este doar una dintre creatiile mele in care am incercat sa redau frumusetea ei divina, atat de minunata, atat pura. Cand citesc aceasta poezie resimt si eu acel dor puternic pe care il simtea Eminescu cand se gandea la acea fata si imi doresc ca si el sa o pot chema, sa vina la mine sa simt fiorii imbratisarilor ei si iubirea ei atat de curata.

Niste desene si picturi mai vechi inspirate din poezia "Freamat de codru"

Aceasta este una dintre primele mele picturi. Am realizat-o in anul 2000, cand aveam doar 14 ani, fiind inspirata de poezia "Freamat de codru" a lui Mihai Eminescu
Am realizat aceasta pictura tot in acea perioada. De data asta am folosit hartie verde ca sa sugerez mai bine atmosfera codrului


Aceasta este o pictura pe care am facut-o in primii ani de liceu gandindu-ma la acea fata care apare si in "Floare albastra" si imaginandu-mi ca sunt eu acolo cu ea in codru, sub ploaia de flori de tei



Am realizat aceste desene acum 5 ani tot cu gandul la acea fata



Muza lui Mihai Eminescu, desen nou


Acesta este cel mai nou desen reprezentand-o pe fatuca cu parul de aur din Ipotesti care a fost prima iubire si muza a lui Mihai Eminescu. In acest desen in creion si carbune am incercat sa pun pe hartie chipul ei curat, aspectul ei angelic, frumusetea ei divina, asa cum mi-am imaginat-o eu dupa ce am citit poezia "Aveam o muza". Aceasta poezie a fost scrisa dupa moartea tragica a acestei tinere fete. Acest inger cu chip curat de fata s-a stins prea repede lasandu-l pe poet atat de indurerat. Prima iubire nu se uita niciodata si nici Eminescu nu a putut sa o uite pe aceasta fata simpla dar minunata din satul lui natal cu care se intalnea seara si se plimba prin codru, pe sub teii infloriti, pana la lacul incarcat cu nuferi galben ce stralucea in lumina lunii. Nu Veronica Micle a fost marea iubire a poetului ci aceasta fata care se zice ca era fiica lui Gheorghe Alupului si o chema Casandra Elena desi in doua dintre poeziile lui Mihai Eminescu pomeneste numele Marta. Aceasta copila inocenta cu parul de aur moale apare in foarte multe dintre creatiile poetului, nici Veronica Micle neputand sa stearga imaginea ei care aparea mereu in minte poetului ca o fantoma din trecut. Aproape in fiecare poezi scrisa de eminescu s-a pastrat cate o parte din aceasta fiinta, cate ceva al ei. Aceasta fata era o fata blonduta, cu ochii cel mai probabil albastrii, frumoasa, curata la suflet, iubitoare, fidela. Ea daca ar fi trait ar fi fost in stare sa stea langa omul iubit si sa-l faca fericit toata viata. Ea ar fi fost femeia cu care Eminescu ar fi putut sa-si intemeiezde o familie. Desi nu am cunoscut-o decat din poeziile lui Eminescu si eu am ajuns sa ma indragostesc de ea si sa-mi doresc sa fiu cu ea si sa desenez si sa pictez chipul ei angelic, trupul ei de zana imaginandu-mi ca sunt eu cu ea, in locul poetului, ca e aici cu mine, ca e real. Cine nu si-ar dori un asemenea inger, o fata atat de frumoasa, atat de pura si cu un suflet atat de curat?

luni, 11 ianuarie 2010

Un luceafar

Spre deosebire de "Luceafarul" in poezia "Un luceafar" situatia este exact inversa, fata fiind cea care vine sub forma de luceafar la poet, o zana minunata, inalta subtire si gingasa, o faptura de o frumusete nepamanteana, o fiinta angelica cu bucle de aur. Cat de mult mi-as dori sa vina si la mine o asemnea fiinta si sa o pot strange in brate. La fel ca si poetul aveam perioade cand visam la fiinte extraterestre de o frumusete nemaintalnita pe Pamant, fiinte inalte si blonde venite de pe alte planete, din alte lumi.
Un luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de raze
În viaţa-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază.
Eu privind acea lumină ca din visuri mă deştept
Şi cu braţele-amândouă cătră dânsa mă îndrept.
Ca o zână din poveste ea e naltă şi uşoară,
E subţire şi gingaşă şi din ochi revarsă pară,
Iar la faţă e bălaie, părul galben cade-n creţ,
Trandafiri pe faţă are şi cu zâmbetul isteţ.

Muza lui Mihai Eminescu


Aceasta este muza lui Mihai Eminescu, asa cum mi-am imaginat-o dupa ce am citit poezia "Aveam o muza", una dintre multele poezii pe care Eminescu le-a scris dupa moartea fetei cu parul de aur din Ipotesti care a fost prima si marea lui iubire. Asa mi-o imaginez eu pe blonda din Ipotesti care i-a marcat aproape toata creatia poetului, o fata atat de frumoasa, atat de dulce, atat de pura, ca un inger venit direct din rai. Contrar a ceea ce se crede in ziua de azi nu Veronica Micle a fost muza lui Eminescu ci aceasta fatuca nevinovata din satul lui natal care la doar 19 ani a murit rapusa de dropica.Durerea poetului s-a pastrat in creatiile lui si m-a marcat si pe mine. Dupa ce am citit poeziile lui Eminescu desi nu am cunoscut-o niciodata pe aceasta fata minunata m-am indragostit si eu de ea si am simtit si eu durerea pe care a simtit-o poetul cand a pierdut-o. Muza lui Mihai Eminescu seamana foarte mult si cu muza mea numai ca a lui a murit iar eu nu am intalnit-o si nici nu stiu daca o voi intalni vreodata pe a mea caci EA este doar o creatie a mintii mele, o Galatee pe care o creez in fiecare desen sperand ca intr-o zi Afrodita va transforma visul meu in realitate si imi va scoate muza in cale.

Aveam o muză, ea era frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta
Poţi ca să vezi icoana radioasă,
În strai de-argint a unui elf de nea!
Păr blond deschis, de aur şi mătasă,
Grumazii albi şi umeri coperea,
Un strai de-argint strâns de-un colan auros
Strângea mijlocul ei cel mlădios!

Şi talia-i ca-n marmură săpată
Strălucea albă-n transparentul strai,
Sâni dulci şi albi ca neaua cea curată,
Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai;
Abia se ţine haina cea bogată
Prinsă uşor cu un colan de pai,
Astfel adesea mă găsea veghind
Nori străbătea o umbră de argint.

Crinul luminei strălucea în mână
Reflectând dulce mândrul ei obraz,
Razele dulci loveau faţa-i senină,
Rotunzii umeri şi-albul ei grumaz;
Părul lucea ca auru-n lumină,
Straiul cădea de pe-umeri de atlaz,
Ochi mari albaştri-n gene lungi de aur
Şi fruntea-i albă-ntunecată-n laur!

O dată-n viaţa-i muritorul vede
În visul său un chip aşa d-ales!
Eu... fericit c-amantul blondei Lede,
Nebun de-amor, eu o vedeam ades,
Venea-n singurătatea mea pe îndelete,
Rătăceam mâna-n păru-i blond şi des,
De pe-umeri haina-i luneca uşor ­
Vedeai rotundul braţ pân-subsuori.

Părea c-aşteaptă de a fi cuprinsă,
De-a-şi simţi inima bătând cu dor,
Ca buza ei de-a mea să fie-atinsă,
Ca graiul ei să tremure uşor,
Să văd privirea veselă şi plânsă,
Să aud glasu-ntunecat de-amor
Şi la ureche dulce să-i repet
Cântul, ce-n gândul meu se mişcă-ncet.

O, îmi şopteşte numa-n dulci cuvinte
Neînţelese, pline de-nţeles,
O, îmi surâzi cu gura ta fierbinte,
Tu, înger blând cu ochii plini d-eres,
Căci al tău zâmbet îmi aduce-aminte
C-un înger eşti ce fu din cer trimes,
Ca să mângâi junia mea bogată
Cu-a ta zâmbire dulce şi curată.

S-apropia, în aer suspendată,
Şi braţul ei grumazu-mi cuprindea,
Priveam în sus la faţa-i luminată,
La gura-i mică care surâdea ­
Din ochi albaştri raza-ntunecată,
Plină de-amor în ochiul meu cădea,
Talia ei subţire-n colan strânsă
Tremura scump de braţul meu cuprinsă.

Ea a murit. ­ Am îngropat-o-n zare.
Sufletul ei de lume este plâns. ­
Am sfărmat arfa ­ şi a mea cântare
S-a înăsprit, s-a adâncit ­ s-a stins.
Îmi plac a nopţii turburate oare,
Îmi place de dureri să fiu învins;
O, de-aş orbi, de-aş amuţi odată,
Că-n lume nu văd lumea căutată!

Eu nu văd munţii înecaţi de nouri,
De care gându-mi vultur s-acăţa;
N-aud a mării înmiite-ecouri,
Ce-n glasul meu măreţ s-amesteca;
În codri-antici n-aud muget de bouri,
Trezind zilele vechi în mintea mea,
Codrul din munţi, râul din vale-mi tace ­
De ce nu pot în praf a mă preface!

duminică, 10 ianuarie 2010

Luceafarul,poezie inspirata dintr-o intalnire de gradul 3

Poezia Luceafarul de Mihai Eminescu e sursa de inspiratie a acestor picturi.Aceasta poezie m-a dus cu gandul la OZNuri si intalniri de gradul 3.Seamana foarte mult cu relatarile despre fiinte extraterestre care vin in nave cosmice care apar sub forma unor sfere luminoase care de la distanta pot fi usor confundate cu o stea sau cu planeta Venus(Luceafarul) sau sub forma unor discuri metalice care cand aterizeaza emit un fascicul de lumina din centrul lor dupa care apar acele fiinte enigmatice de pe alte planete.In poezie este evident faptul ca Luceafarul vine din univers, de la ani lumina departare, De pe alta planeta, poetul sugerand si ceva care seama izbitor de mult cu teoria relativitatii.Luceafarul ca si fata blonda care apare in multe poezii scrise de Eminescu seamana foarte mult cu tipul de extrateerstru blond.Exista 200 de tipuri de fiinte extraterestre cunoscute.Cel mai raspandit e tipul cenusiu dar mai sunt si verzi, si un fel de reptile, fiinte cu tot corpul acoperit cu par dar si unii care seamana foarte mult cu oamenii printre care sunt acesti blonzi,Oare a avut Eminescu parte de o intalnire de gradul 3? Numai el stia.Oricum eu cred ca el a scris aceasta poezie dupa o asemenea experienta

Related Posts with Thumbnails