Ma numesc Corina Chirila si am inceput sa desenez si sa pictez in anul 2000, cand aveam 13 ani, fiind inspirata de poezia Dorinta de Mihai Eminescu, poezie care m-a facut sa vad cu ochii mintii acea imagine de vis si sa-mi imaginez ca sunt eu acolo in codru in locul poetului.Imi place sa desenez si sa pictez toate lucrurile la care visez si la care nu pot sa ajung. Acest blog contine creatiile mele precum si trairile din spatele lor, acele sentimente si dorinte care m-au motivat
Se afișează postările cu eticheta fata din poeziile lui Eminescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fata din poeziile lui Eminescu. Afișați toate postările
duminică, 14 ianuarie 2018
Inca o "Floare albastra", inca un desen inspirat din poeziile lui Mihai Eminescu
Maine este 15 ianuarie. Intr-o zi de 15 ianuarie s-a nascut poetul Mihai Eminescu si pentru a marca implinirea a 168 de ani de la nasterea acesuia am mai facut un desen reprezentand-o pe fata care a fost muza poeziei Floare albastra, fata cu parul de aur care a murit la doar 19 ani, lasand atata durere in sufletul poetului.
duminică, 13 ianuarie 2013
Poezia "Atat de dulce", dovada ca Eminescu nu era homofob
Atât de dulce ești, nebuno,
Că le ești dragă tuturor,
Cunosc femei ce după ochii
Și după zâmbetul tău mor.
Femei frumoase și copile
Te-ar îndrăgi, te-ar săruta.
Tu ai iubirea tuturora
Și numai eu iubirea ta.
Un farmec blând de fericire
Tu răspândești oriunde-i sta
Ești fericirea tuturora
Și eu sunt fericirea ta.
De râzi, se desprimăvărează,
Învie totul unde-i sta,
Căci tu ești viața tuturora
Și numai eu viața ta.
De dragul tău și flori și oameni
Și stele să trăiască vor.
Pe mine mă iubești tu numai
Și numai eu doresc să mor.
Probabil ca cu aceasta postare voi infuria si voi irita la culme o multime de extremisti de dreapta ce fac parte din diverse miscari de dreapta crestina care l-au amestecat in mod abuziv pe Eminescu cu Corneliu Zelea Codreanu si alti legionari sau cu diverse fete bisericesti care nu au fost nici pe departe niste sfinti prin atitudinea lor misogina homofoba, rigida si intoleranta si prin multe altele dar au stiut mereu sa-i judece pe altii.
Poezia de mai sus intitulata "Atat de dulce" atesta faptul ca poetul Mihai Eminescu nu era homofob si nu vedea atractia unei femei fata de o alta femeie ca pe ceva anormal. Eminescu chiar cunostea persoane homosexuale sau bisexuale si avea si niste prietene lesbiene care se indragostisera de iubita lui. In aceasta poezie nu se simte ura asa cum nu se simte nici gelozia. Eminescu era mult mai tolerant si mai deschis la minte decat il zugravesc cei din ziua de azi. Nu stiu ce ar fi gandit Eminescu despre o fata care s-a indragostit de femeia de care si el a fost indragostit dupa ce a citit poeziile in care apare mereu imaginea ei si prin pictura ei ii da contur si viata. Oare ce ar fi zis si ce ar fi scris el despre mine daca ar fi trait si ar fi avut ocazia sa-mi cunoasca arta si gandurile? Oare s-a gandit el vreodata ca peste veacuri o copila de 14-15 ani se va indragosti de fata pe care el nu a putut sa o uite niciodata pastrand-o vie in poeziile sale si o va picta mereu imaginandu-si ca poate sa o tina in brate, sa o sarute, sa fie cu ea in codru, in lumina lunii, sub teiul inflorit ce miroase atat de frumos?
sâmbătă, 15 ianuarie 2011
Si eu m-am indragostit de fata din poeziile lui Mihai Eminescu
O chema Cassandra Elena Alupului si era blonda cu ochii albastrii. Era frumoasa atat fizic cat si la suflet ca un inger. Cu ea tanarul Eminovici se intalnea seara si se plimbau amandoi prin codru, pe sub teii infloriti ce miroseau atat de frumos pana la lacul plin de flori de nufar in care se reflecta lumina lunii si a stelelor. Probabil ca Eminescu a cunoscut-o in perioada aia cand era cu trupa de actori, pe la 16-17 ani. Acest "inger palid" fata a murit de dropica (o boala care se caracterizeaza prin retentia de apa in tesuturi ) la doar 19 ani. Probabil ca a avut o infectie care a ajuns la rinichi. Ea a murit cand poetul era plecat la studii la Viena. Poezia "Mortua est" a fost scrisa imediat dupa ce poetul a aflat de moartea ei.
Si poezia "Floare albastra" a fost scrisa tot in amintirea aceastei fete, la fel ca si multe alte poezii in care apare in mod obsedant imaginea ei angelica Eminescu vorbind in multe poezii despre o copila cu parul de aur care nu putea fi decat ea pentru ca tot ce a urmat dupa ea nu se potriveste deloc cu descrierile din poezii deoarece celelalte femei din viata lui Eminescu erau femei mature, multe dintre ele maritate si cu copii, cum era si Veronica Micle. Chiar daca a fost cu multe femei dupa moartea Elenei, Eminescu tot nu a putut sa o uite pe aceasta "copila cu parul de aur", cele mai multe dintre poezii fiind scrise cu gandul la ea, poetul amintindu-si serile cand era cu ea, cand erau doar ei doi in mijlocul naturii, in satul natal. Dupa cum zicea poetul in poezia "Din lyra sparta" ea era cea care ar fi trebuit sa-i fie sotie. Ea era fidela si curata la suflet. Ea ar fi putut sa iubeasca si sa stea langa omul iubit toata viata ei dupa cum zicea si poetul in poeziile "Locul aripelor" si "De ce sa mori tu".
Si eu cand am citit poeziile lui am inceput sa-mi imaginez ca sunt eu cu ea, ca pot sa o simt langa mine, asa pura si frumoasa cum era ea si cum din pacate nu mai e nimeni in ziua de azi, ca ne plimbam tinandu-ne de mana prin codru, pe sub teii din care cad flori frumos mirositoare, in lumina lunii si a stelelor, ca pot sa o tin in brate si sa o sarut. Si acum parca o vad, blonda cu ochii albastrii si pielea alba purtand o rochie alba semitransparenta, alba ca albul puritatii. Cat de mult mi-as dori ca aceasta fata sa nu fie doar o creatie a mintii mele ce s-a nascut din amintirile si poeziile lui Eminescu. Cat de mult mi-as dori sa-i pot oferi ei flori albastre ca ochii ei si sa o pot salva de boala sa pot sa o aduc in lumea mea si sa-i ofer toata iubirea mea. Daca ar fi posibila calatoria in timp as lua aceasta fata din Ipotestiul secolului 19 si as aduce-o in lumea de acum ca sa o am mereu langa mine, nu doar in ganduri si picturi prin care am asternut pe hartie sau panza imaginea ei asa cum o descria Eminescu in poezii si asa cum mi-o imaginez si eu.
Am facut foarte multe desene si tablouri prin care am incercat sa redau imaginea ei minunata si de fiecare data cand le privesc, ca si atunci cand citesc poeziile lui Eminescu parca o vad langa mine si imi doresc atat de mult sa fiu cu ea, sa simt atingerea ei fina si caldura ei. Am facut aceste desene dorindu-mi sa fiu eu in locul poetului, sa pot eu sa o tin in brate, sa o ating si sa o sarut
Abonați-vă la:
Postări (Atom)








