Lacul si iubita lui Eminescu

Pentru ca nu vreau sa ma repet la nesfarsit si sa devin plictisitoare nu mai scriu despre iubirea pierduta a lui Eminescu si despre drama care l-a marcat in tinerete, dar azi viind ziua lui de nastere m-am gandit sa postez cea mai noua dintre picturile mele care au avut ca sursa de inspiratie poezia Lacul

Lacul, versiunea din 2003

Lacul, pictura 2003, originally uploaded by DeseneSiPicturiDeCorina.

Azi am retusat pictura mea din 2003 inspirata din poezia Lacul de Mihai Eminescu refacand nudul care nu respecta deloc anatomia corpului feminin si avea si un aspect destul de urat din cauza conturului grosolan facut cu pixul.
In aceasta imagine e ceea ce a iesit, o pictura cu mult verde, o pictura linistitoare care face privitorul sa viseze si sa-si imagineze ca e in codru, in fata lacului plin de flori galbene de nufar, alaturi de fata cu parul auriu care apare in majoritatea poeziilor lui Mihai Eminescu.
Am realizat aceasta pictura imaginandu-mi ca sunt eu acolo in codrul verde si o vad pe iubita lui Eminescu in fata mea dandu-si trestia intr-o parte si privind oglinda lacului.

Lacul lui Eminescu si un apus de soare, pe borcane de cafea

Ieri am luat doua borcane de cafea goale si m-am gândit ca datorita formei lor relativ simple si suprafețelor aproape drepte aceste borcane ar fi un suport foarte bun pentru niște picturi in oja. Am luat oja si am pictat pe borcanul mai mic un apus de soare iar pe cel mai mare imaginea fetei din poezia “Lacul” de Mihai Eminescu, asa cum mi-am imaginat-o eu după ce am citit poezia: o apariție fantomatica, aproape ireala ce se îndreaptă spre lacul incarcat cu nuferi galbeni.

Aceasta este a doua creație care o reprezintă pe EA așa cum mi-am imaginat-o după ce am citit poezia "Lacul" si una dintre nenumăratele mele creații in care apare imaginea fetei care este prezenta in majoritatea poeziilor lui Eminescu, acea fata cu parul de aur din Ipotești care a fost prima si marea lui iubire si care a murit la doar 19 ani, când poetul era plecat la studii, fata pe care poetul nu a putut sa o uite niciodată si pe care o vedea in fiecare raza de luna, in fiecare stea, in fiecare freamăt de codru si in fiecare izvor, fata de care si eu m-am îndrăgostit la 14 ani când am citit poeziile si pe care am desenat-o si am pictat-o de atâtea ori visând la o iubire pura.

Lacul

Lacul codrilor albastru

Nuferi galbeni îl încarcă;

Tresărind în cercuri albe

El cutremură o barcă.

Şi eu trec de-a lung de maluri,

Parc-ascult şi parc-aştept

Ea din trestii să răsară

Şi să-mi cadă lin pe piept;

Să sărim în luntrea mică,

Îngânaţi de glas de ape,

Şi să scap din mână cârma,

Şi lopeţile să-mi scape;

Să plutim cuprinşi de farmec

Sub lumina blândei lune -

Vântu-n trestii lin foşnească,

Undoioasa apă sune!

Dar nu vine... Singuratic

În zadar suspin şi sufăr

Lângă lacul cel albastru

Încărcat cu flori de nufăr.

Lacul

Am realizat acest tablou in tempera acum cativa ani.Mi-a luat doar cateva minute sa-l realizez. Este unul dintre putinele mele peisaje terestre.