Promisiunea, atunci si acum

Promisiunea, pictura ulei pe panza

Au trecut 12 ani de cand am facut acest un desen in pix imaginandu-mi ca sunt alaturi de iubirea mea, ca suntem doar noi, orasul e departe, iar ea imi ofera o floare promitandu-mi ca ma va iubi mereu.
Ieri, dupa atatia ani,am reluat tema si am facut un tablou in ulei pe panza prin care am redat atmosfera gandurilor de atunci, de pe vremea cand puteam doar sa desenez toate lucrurile la care puteam doar sa visez.

Promisiunea, desen din anul 2004

Istoria unui tablou

Acesta este tabloul pe care l-am intitulat "O fantezie". Despre acest tablou si mai ales despre gandurile si trairile care m-au determinat sa-l fac am mai scris de nenumrate ori pana acum. Pana sa fac tabloul de mai sus am facut destul de multe schite si chiar si o alta pictura pornind de la aceeasi idee: doua fete intr-un decor oniric, cosmic, de o frumusete nereala, stand goale in lumina galaxiilor, departe de Pamant, printre sfere, una dintre ele avand aripi albastre de fluture si o floare in par. Trecand peste latura artistica aceste desene si picturi au o inestimabila valoare sentimentala pentru mine, chiar daca nu sunt niste capodopere si altii nu le-ar aprecia. Pentru mine cel mai mult conteaza sentimentul, emotia pe care am trait-o cand le-am creat si mai ales atunci nu-mi pasa ca am facut ceva care nu respecta anatomia sau regulile de compozitie. Tot ce conta pentru mine atunci era sa ma exprim, sa ma eliberez, asa cum alte fete care scriau poezii sau jurnale nu le scriau visand sa scoata carti care vor ajunge best seller si sa ramana in istorie ca mari poete sau scriitoare, ci doar ca sa-si exprime trairile ascunse, toate lucrurile despre care nu puteau discuta cu altii pentru ca ar fi fost judecate.

Pana acum am facut peste 3880 de desene si picturi si nu pentru a deveni celebra, pentru a ma umple de bani sau pentru a face o cariera din arta ci pentru a ma elibera, pentru a da viata viselor mele de iubire si nu pot renunta la desenele si picturile mele vechi asa cum altii nu ar putea renunta la iubirea vietii lor. Da, in aceste desene si picturi este ea, iubirea pe care nu am avut-o niciodata pentru ca nu mi-a fost permis sa o am, pentru ca societatea m-ar fi judecat ca pe o criminala daca as fi incercat macar sa o caut.

 In 2003 am facut cele doua desene de mai sus. Au fost primele pe aceasta tema dupa care a urmat pictura de mai jos. Si acum imi amintesc cat de singura ma simteam si cat de mult imi doream ca femeile pe care le desenez sa fie reale. Initial m-am desenat pe mine (femeia blonda intoarsa cu spatele) in fata unei zeite a primaverii cu aripi de fluture si o floare albastra in par dupa care am schimbat personajele, blonda fiind inlocuita de o bruneta care seamana cu fata cu parul lung si negru care aparea in visele mele din adolescenta desi nu am intalnit-o niciodata.

Tebuie sa recunosc ca m-a inspirat putin si Boris Vallejo cu Gemenii lui. Am fost indragostita de femeile atletice din picturile lui Boris Vallejo si de amazoanele lui Luis Royo in adolescenta si stilul lor m-a influentat putin.

Asteptare, poezia unui desen vechi si nou si un sentiment de acum 12 ani

Ieri pornind de la unul dintre desenele adolescentine din anul 2001 despre care am scris in postarea anterioara am facut nudul de mai sus si am transpus si in versuri trairea de acum 12 ani

Nu voi critica acest desen din punct de vedere artistic pentru ca cel mai important lucru este mesajul pe care acesta il transmite si dincolo de talent acest desen are o puternica incarcatura emotionala, fiind ca o fila de jurnal, motiv pentru care l-am pastrat atatia ani si nu l-am aruncat la gunoi. Un sentiment arzator a ramas incapsulat in aceasta creatie: nevoia de a iubi si de a fi iubita pe care o simtea intens acea fata de doar 15 ani la vremea aceea care in acelasi timp se picta pe sine in asteptare dar isi picta si idealul, fiinta iubita pe care o astepta. Daca ar vorbi, femeia din aceste desene ar spune urmatoarele cuvinte:

Cu mainile inaltate spre cer
Stau goala si iubirea e tot ce iti cer
Singura in lume sunt si te astept
Sa-mi alini dorul cu sarutari pe piept

Unde esti? Pana la tine as vrea sa zbor
Tu nu ma vezi, nici nu stii cat mi-e de dor
Si astept clipa cand pentru prima oara
Tot mai tare imi va bate inima fecioara

Astept sa vii, sa ma cauti, sa ma gasesti
Si ma intreb mereu oare unde esti
Si as striga: Cauata-ma! Gaseste-ma!
Si cel mai mult dintre toate... Iubeste-ma!

Cauta-ma, gaseste-ma, iubeste-ma

Azi am rasfoit niste desene si picturi vechi, de acum 10-11-12 ani in care apare foarte des, aproape in mod obsesiv imaginea unei femei cu mainile inaltate spre cer care parca ar vrea sa strice: "Cauta-ma! Gaseste-ma! Uite-ma, sunt aici, singura! Iubeste-ma! Sunt gata sa ma ofer!". Nu or fi ele niste capodopere dar mi-au atrasas atentia din punct de vedere psihologic pentru ca in ele se simt trairile unei adolescente singure ce isi dorea cu ardoare sa fie gasita de o fata la fel ca si ea care sa o iubeasca si mereu se gandea la ea desenand-o si, in acelasi timp, desenndu-se pe sine in asteptare, cu mainile inaltate spre cer ca si cum ar fi singura in pustiu asteptand pe cineva care sa vina si sa o salveze, sa o ia de acolo.