vineri, 1 ianuarie 2010

Povestea teiului

PovesteaTeiuluio

— Blanca, ştii că din iubire
Făr’ de lege te-ai născut;
Am jurat de la-nceput
Pe Hristos să-l iei de mire!

Îmbrăcîndu-te-n veşmîntu-i,
Lepădînd viaţa lumii,
Vei spăşi greşala mumii
Şi de-o crimă tu mă mîntui.


— Traiul lumii, dragă tată,
Cine vor, aceia lese-l,
Dară sufletul mi-e vesel,
Tinereţea luminată;


Danţul, muzica, pădurea,
Pe acestea le-ndrăgii,
Nu chiliile pustii
Unde plîngi, gîndind aiurea!


— Ştiu mai bine ce-ţi prieşte,
Cum am spus, aşa rămîne;
Pentru drumul cel de mîne
De cu azi te pregăteşte!


Mîna Ea la ochi şi-o ţine,
Toate minţile-şi adună,
Să ia lumea-n cap, nebună,
Parc-atîta-i mai rămîne.\


Calu-i alb, un bun tovarăş,
Înseuat aşteapt-afară,
Ea picioru-l pune-n scară
Şi la codru pleacă iarăşi.


Sara vine din arinişti,
Cu miroase o îmbată,
Cerul stelele-şi arată,
Solii dulci ai lungii linişti.


Dar prin codri ea pătrunde
Lîngă teiul vechi şi sfînt,
Ce cu flori pîn-în pămînt
Un izvor vrăjit ascunde.


Îngînat de glas de ape
Cînt-un corn cu-nduioşare
Tot mai tare şi mai tare,
Mai aproape, mai aproape;


Iar izvorul, prins de vrajă,
Răsărea, sunînd din valuri —
Sus în codri de pe dealuri
Luna blîndă ţine strajă. —


Ca din farmec Ea tresare,
Şi privind uimită-n lături,
Vede-un tînăr chiar alături,
Pe-un cal negru e călare…


Oare ochii ei o mint,
Sau aievea-i, adevăru-i?
Flori de tei el are-n păru-i
Şi la şold un corn de-argint.


Ea privi atunci în jos,
Trece mîna pe la tîmple,
Iară inima-i se împle
De un farmec dureros.


El se da tot mai aproape
Şi cerşea copilăreşte;
Al ei suflet se răpeşte
De închide-a ei pleoape.


Cu o mînă îl respinge,
Dar se simte prinsă-n braţe,
De-o durere, de-o dulceaţă
Pieptul, inima-i se strînge.


Ar striga… şi nu se-ndură,
Capu-i cade pe-a lui umăr,
Sărutări fără de număr
El îi soarbe de pe gură;


O desmiardă ş-o întreabă,
Iar ea faţa şi-o ascunde,
Şi aşa de-ncet răspunde
Cu o voce dulce, slabă.


Tot alături călăresc,
Nu au grija nimănuia,
Şi de dragi unul altuia
Ei din ochi se prăpădesc;


Se tot duc, se duc mereu,
Trec în umbră, pier în vale,
Iară cornul plin de jale
Sună dulce, sună greu.


Blîndu-i sunet se împarte
Peste văi împrăştiet,
Mai încet, tot mai încet,
Mai departe… mai departe…


Sus în brazii de pe dealuri
Luna-n urmă ţine strajă,
Iar izvorul, prins de vrajă,
Răsărea sunînd din valuri.

2 comentarii:

larisa spunea...

http://paintings-larisa.blogspot.com/

larisa spunea...

http://paintings-larisa.blogspot.com/

Related Posts with Thumbnails