Copac depresiv pictat cu cafea

Copacul depresiv, pictura facuta cu cafea

Ieri folosind doar cafea si zahar am mai pictat un copac depresiv, la fel ca si omul de sub el, un copac solitar care se agata de trecut cu radacinile sale descoperite, un copac intunecat precum tristetea, un copac indoit de vant cu ramurile desfrunzite atarnand greu ca si cum ar plange, un copac tomnatic precum batranetea ale carui ultime frunze uscate cad precum lacrimile.

Inchistare si izolare

Acest desen pe care l-am facut in 2001 exprima foarte bine ceea ce simt acum, acel sentiment de izolare pe stanca singuratatii ce se inalta dintr-un ocean albastru si rece, stand intr-o inchistare a o statuie rece cu mainile incrutisate pe piept si purtand o haina neagra, de doliu in timp ce clipele precum picaturile de ploaie se scurg pe langa mine si planeta albastra, plina de viata este undeva departe.

Singurătate si depresie

Tot azi am desenat si acest al doilea copac depresiv la care am adăugat si un om singur si trist ca o stafie ce sta fara speranța langa trunchiul copacului aproape uscat si plânge. Trist e copacul trist e si omul de langa el. Copacul negru si trist se agata de trecut cu rădăcinile sale iar ramurile descoperite in vânt lipsite de frunze si cocsate de viitorul nesigur se lasa in jos in timp ce ultimele frunze cad precum lacrimile in timp ce ființa umana isi acoperă fata neputând sa privească spre viitor si plânge. Singur e copacul, singur este si omul de langa el. Stau omul si copacul ca doua umbre negre singure si triste, cocosate de durere si fara curajul de a mai privi înainte.

Nudurile mele feminine si sentimentele care m-au determinat sa le fac

M-am apucat sa scriu aceasta postare in incercarea de a ma elibera de durerea enorma pe care o am si acum pe suflet si timp de 10 ani am tinut-o in mine.

Numai eu stiu cat de greu mi-a fost si desenele si picturile au fost singura modalitate prin care mai scapam de aceasta suferinta.

Mereu mi-am dorit sa iubesc si sa fiu iubita, dar iubirea pe care mi-o doream nu este acceptata de societatea asta intoleranta si indoctrinata de biserica care judeca si condamna oamenii pentru ceea ce sunt si tot ce am putut sa fac a fost sa pun pe hartie sau pe panza imaginea iubirii la care visam, de mii si mii de ori, in mii si mii de chipuri si ipostaze.

Aveam perioade cand numai la asta ma gandeam si din cauza asta nu aveam note prea stralucite in liceu. Devenise o obsesie care imi macina sufletul. O vedeam doar pe EA, cea cu care nu imi era permis sa fiu, nu ma mai interesa altceva.

 Numai eu stiu cat am suferit in acesti 10 ani cand am ales sa fiu singura, am facut un compromis ca sa fiu cat de cat acceptata de cei din jurul meu. Aveam perioade cand eram foarte deprimata si nu imi mai doream sa traiesc dar arta ma salva.

Pentru societatea asta mult prea ortodoxa iubirea la care am visat eu mereu este un pacat. Stau si ma gandesc cateodata cat de mult rau a facut religia instigand la ura, cum se contrazic singuri, cum vorbesc mereu despre iubire si in acelasi timp instiga la ura impotriva celor care iubesc altfel decat majoritatea, cat de ipocriti sunt. Din cauza lor am ramas eu singura afundandu-ma in singuratate desene si depresii. Am avut perioade cand plangeam zile intregi si nu imi mai venea nici macar sa mananc, atata eram de trista, iar de ziua mea cand am implinit 20 de ani am vrut sa ma sinucid.

Desi am fost mereu singura mi-am dorit foarte mult sa iubesc si sa fiu iubita dar in loc sa-mi doresc un baiat mi-am dorit o fata langa mine. Aveam perioade cand o visam mereu, visam ca sunt cu ea si si acum visez cateodata ca sunt cu o femeie calda si iubitoare.

Daca m-ar fi atras baietii nu as fi ajuns sa desenez mii si mii de nuduri masculine pentru ca era cel mai usor lucru posibil sa am un iubit, ca dovada ca nu prea sunt pictorite care sa picteze si sa deseneze mereu nuduri masculine, dar asa am ajuns sa creez mii si mii de Galatee, mii si mii de muze la care imi era permis doar sa visez.

Stiu ca lumea ma va judeca aspru dar asta sunt si nu ma pot schimba, mai bine mor, de atatea ori mi-m dorit sa mor.

Vreau ca creatia mea sa ramana, la fel ca si mesajul ei pentru ca si alti oameni care sunt in situatia mea sa nu se simta singuri pe lume. Vreau ca lumea asta sa inteleaga ca iubirea curata nu este nicioadta un pacat ci este un sentiment inaltator indiferent spre cine este indreptata si nu se poate spune ca e impotriva naturii cum zic ei atata timp cat natura ne-a facut diferiti.

Sărutul ei plin de pasiune, un alt desen pe care l-am realizat in clipele mele de singurătate

Am realizat acest desen intr-una din serile pustii si reci când ma simțeam foarte singura si imi doream sa fiu iubita. Am realizat acest desen in creion dorindu-mi sa am o iubita langa mine sa pot sa o ating, sa pot sa o strâng in brațele mele, sa simt corpul ei deasupra mea, sanii ei atingandu-se de ai mei, pielea ei fina, sărutările ei. Când am realizat acest desen am tremurat de emoție pentru ca eu trăiesc emoția fiecarui desen care iese din mana mea si acesta este si motivul pentru care nu m-am lasat de desen si pictura.

Un alt desen pe care l-am realizat in clipele mele de singuratate

Acesta este unul dintre multele desene pe care le-am realizat in momentele mele de singuratate gandindu-ma la acea EA pe care o voi astepta toata viata desi stiu ca nu o voi gasi niciodata si singuratatea este cruce pe care v-a trebui sa o duc pentru ca sunt ceea ce sunt si singurii mei prieteni sunt materialele de pictura cu ajutorul carora pot sa exprim tot ceea ce simt