Inca o "Floare albastra", inca un desen inspirat din poeziile lui Mihai Eminescu

Maine este 15 ianuarie. Intr-o zi de 15 ianuarie s-a nascut poetul Mihai Eminescu si pentru a marca implinirea a 168 de ani de la nasterea acesuia am mai facut un desen reprezentand-o pe fata care a fost muza poeziei Floare albastra, fata cu parul de aur care a murit la doar 19 ani, lasand atata durere in sufletul poetului.

Dorinta lui Mihai Eminescu, o noua pictura in acrilice pe panza

Am mai facut o pictura azi. Am folosit acrilice obisnuite si metalizate (sidef si auriu pentru florile de tei) pentru a reda imaginea iubitei lui Eminescu, asa cum poetul a descris-o in poezia Dorinta, o femeie superba in codru, in mijlocul naturii, langa izvorul care tremura pe prund purtand doar valul din crestet, visand si asteptand sa fie iubita

Din valurile vremii

Din valurile vremii, pictura in ulei pe panza inspirata din poezia lui Mihai Eminescu

Ieri am realizat aceasta pictura in ulei pe panza inspirata din poezia Din valurile vremii de Mihai Eminescu, o pictura prin care am redat iar imaginea fantomatica a celei care a fost prima si marea iubire a lui Mihai Eminescu, nu Veronica Micle cum ar crede multi ci Cassandra Elena Alupului fata din Ipotesti  de care poetul a fost foarte indragostit in adolescenta, copila angelica cu parul lung balai si ochii albastrii care a murit la doar 19 ani si a carei moarte prematura a marcat toata viata si opera poetului. Din Valurile vremii a fost doar una dintre poeziile pe care Mihai Eminescu le-a scris amintidu-si de ea.

Flori de tei povestea ei sau ochiul albastru al iubitei lui Eminescu, pictura tempera

Ochiul albastru al iubitei lui Eminescu privind pe sub florile de tei, pictura tempera

Dupa desenul in creion pe aceasta tempa despre care am mai vorbit am facut si o pictura in tempera pe carton avand ca subiect ochiul albastru al celei care a fost muza poetului Mihai Eminescu alaturi de florile de tei care l-au inspirat pe poet.

Femeie intre stele si stea intre femei desene fluorescente 3D

 Acestea sunt cele 3 desene fluorescente din seria de desene inspirate din poeziile lui Mihai Eminescu "Femeie intre stele si stea intre femei", asa cum se vad ele in lumina albastra a bradului meu de Craciun, in albastrul acela profund, eminescian. Cele doua desene de mai sus au fost facute ieri si azi in timp ce desenul de mai jos dateaza de anul trecut. Primul dintre desenele de mai sus se remarca si prin faptul ca este un desen 3D dand impresia de relief daca se folosesc ochelari speciali 3D dar si celelalte desene facute cu culori fluorescente au o vibratie aparte in lumina albastra si privite de la distanta formele par tridimensionale.
Mi-as dori foarte mult sa fac mai multe desene si picturi cu culori fluorescente si sa le expun intr-o sala luminata in albastru sau chiar cu lampi care emit in banda aceea dintre violet si ultraviolet, o culoare greu de perceput, dare care face ca tot ce e fluorescent sa straluceasca.

Inca o floare albastra

Acesta este portretul Casandrei, fata din Ipotești care a fost muza poeziei "Floare albastra" precum si a altor creații eminesciene, fata cu parul de aur si ochii albaștrii care este pomenita in majoritatea poeziilor lui Eminescu, copila care a murit la doar 19 ani lasandu-l pe poet atât de îndurerat. Așa îmi imaginez eu chipul ei angelic, chipul pe care poetul nu a putut sa-l uite niciodată si daca ar fi fost pictor l-ar fi așternut pe pânza multor tablouri. Așa o vad eu pe aceasta Gioconda a poeziei romanești care a avut un destin atât de tragic.

Am realizat acest tablou in ulei pe pânza saptamana asta gandindu-mă la ea pentru ca la fel ca si poetul Mihai Eminescu eu voi fi mereu îndrăgostita de aceasta ființa minunata, atât de pura, atât de frumoasa, suava si gingașa ca o floare albastra. Prin acest tablou am încercat sa pun in evidenta albastrul, albastrul profund, albastrul eminescian, albastrul ochilor ei in care poetul s-a pierdut de atâtea ori si si eu mi-as dori atât de mult sa mă pierd.

Oare cine a fost EA?

Oare cine a fost EA de fapt, cea care a fost muza lui Mihai Eminescu, fata aceea cu parul de aur, copila inocenta care apare in multe dintre poeziile lui, acea "Floare albastra" care s-a stins la doar 19 ani, când poetul era la studii la Viena? Oare cine o fi fost de fapt acel înger palid căruia poetul i-a dedicat poeziile "Mortua est" si "Melancolie"? Oare numele ei era Casandra Elena Alupului sau Marta? Mereu m-am întrebat cine a fost de fapt acea EA care apare mereu in poeziile lui Eminescu.

Este evident ca nu Veronica Micle a fost acea muza misterioasa a lui Eminescu deoarece poetul zice clar despre acea EA ca era o copila inocenta, o fecioara , in timp ce Veronica era deja femeie măritata si avea si un copil, iar acea fata avea parul de aur moale, spre deosebire de Veronica care îl avea saten si din multe poezii reiese ca acea EA a murit, ca e pierduta pe veci, ca îl cheamă de dincolo de mormânt, in timp ce Veronica a trăit si după moartea poetului.

Unii critici literari susțin ca acea fata cu parul blond si ochii albaștrii era un ideal, o himera la care poetul doar visa. Pentru mine este un ideal la care pot doar sa visez, o himera de care sunt atât de îndrăgostita, o Galatee căreia încerc sa-i dau viața prin arta mea dar in cazul lui Eminescu nu este așa. Aceasta fata chiar a trăit si Eminescu nu a putut sa uite niciodată serile când se plimba cu ea prin codru, pe sub teii înfloriți ce miroseau atât de frumos, in lumina argintie a lunii. In poezia “De ce sa mori tu” poetul o numește Marta pe aceasta fătuca si pe langa portretul fizic ii face si un portret moral. Aceasta fata era singura care ar fi putut sa-l facă fericit si sa stea alături de el toata viața. El zice despre ea ca era ca îngerul fidel care ar sta langa ființa iubita pana la moarte.

Si in poezia “Locul aripelor” aceasta copila este pomenita cu numele Marta si este descrisa foarte sugestiv.

Eu deși nu am cunoscut-o decât din poeziile lui Eminescu m-am îndrăgostit pur si simplu de ea si si acum parca o vad in fata ochilor mei așa cum era ea, frumoasa si gingașa ca o floare alba de cireș, suava ca un crin, dulce, mlădioasa, pura ca un înger, calda, iubitoare

Imaginea de mai sus este un desen in creion si cărbune prin care am încercat sa pun pe hârtie chipul ei angelic, așa cum este descrisa in poezia "Aveam o muza"

Un sonet pe care Eminescu l-a scris amintindu-si de iubita pierduta pe veci

Când însuşi glasul gândurilor tace,

Mă-ngână cântul unei dulci evlavii

-Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?

Din neguri reci plutind te vei desface?

Puterea nopţii blând însenina-vei

Cu ochii mari şi purtători de pace?

Răsai din umbra vremilor încoace,

Ca să te văd venind - ca-n vis, aşa vii!

Cobori încet... aproape, mai aproape,

Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,

A ta iubire c-un suspin arat-o,

Cu geana ta m-atinge pe pleoape,

Să simt fiorii strângerii în braţe

-Pe veci pierduto, vecinic adorato!

Este evident ca poezia de mai sus nu i-a fost dedicata Veronicai Micle ci celei care a murit prea devreme pentru a apuca sa-l faca pe poet fericit, ea fiind singura care ar fi putut sa-l faca fericit. Cand am citit poezia asta parca am vazut imaginea fantomatica a acestei fete care s-a stins mult prea devreme, un inger blond inconjurat de o aura alba de lumina. Si acum cand citesc poezia asta parca aud cantecul divin al ingerilor si parca vad chipul ei alb-straveziu, atat de luminos, atat de ireal. Desenul de mai sus este doar una dintre creatiile mele in care am incercat sa redau frumusetea ei divina, atat de minunata, atat pura. Cand citesc aceasta poezie resimt si eu acel dor puternic pe care il simtea Eminescu cand se gandea la acea fata si imi doresc ca si el sa o pot chema, sa vina la mine sa simt fiorii imbratisarilor ei si iubirea ei atat de curata.

Muza lui Mihai Eminescu, desen nou

Acesta este cel mai nou desen reprezentand-o pe fatuca cu parul de aur din Ipotesti care a fost prima iubire si muza a lui Mihai Eminescu. In acest desen in creion si carbune am incercat sa pun pe hartie chipul ei curat, aspectul ei angelic, frumusetea ei divina, asa cum mi-am imaginat-o eu dupa ce am citit poezia "Aveam o muza". Aceasta poezie a fost scrisa dupa moartea tragica a acestei tinere fete. Acest inger cu chip curat de fata s-a stins prea repede lasandu-l pe poet atat de indurerat. Prima iubire nu se uita niciodata si nici Eminescu nu a putut sa o uite pe aceasta fata simpla dar minunata din satul lui natal cu care se intalnea seara si se plimba prin codru, pe sub teii infloriti, pana la lacul incarcat cu nuferi galben ce stralucea in lumina lunii. Nu Veronica Micle a fost marea iubire a poetului ci aceasta fata care se zice ca era fiica lui Gheorghe Alupului si o chema Casandra Elena desi in doua dintre poeziile lui Mihai Eminescu pomeneste numele Marta. Aceasta copila inocenta cu parul de aur moale apare in foarte multe dintre creatiile poetului, nici Veronica Micle neputand sa stearga imaginea ei care aparea mereu in minte poetului ca o fantoma din trecut. Aproape in fiecare poezi scrisa de eminescu s-a pastrat cate o parte din aceasta fiinta, cate ceva al ei. Aceasta fata era o fata blonduta, cu ochii cel mai probabil albastrii, frumoasa, curata la suflet, iubitoare, fidela. Ea daca ar fi trait ar fi fost in stare sa stea langa omul iubit si sa-l faca fericit toata viata. Ea ar fi fost femeia cu care Eminescu ar fi putut sa-si intemeiezde o familie. Desi nu am cunoscut-o decat din poeziile lui Eminescu si eu am ajuns sa ma indragostesc de ea si sa-mi doresc sa fiu cu ea si sa desenez si sa pictez chipul ei angelic, trupul ei de zana imaginandu-mi ca sunt eu cu ea, in locul poetului, ca e aici cu mine, ca e real. Cine nu si-ar dori un asemenea inger, o fata atat de frumoasa, atat de pura si cu un suflet atat de curat?

Muza lui Mihai Eminescu

Aceasta este muza lui Mihai Eminescu, asa cum mi-am imaginat-o dupa ce am citit poezia "Aveam o muza", una dintre multele poezii pe care Eminescu le-a scris dupa moartea fetei cu parul de aur din Ipotesti care a fost prima si marea lui iubire. Asa mi-o imaginez eu pe blonda din Ipotesti care i-a marcat aproape toata creatia poetului, o fata atat de frumoasa, atat de dulce, atat de pura, ca un inger venit direct din rai. Contrar a ceea ce se crede in ziua de azi nu Veronica Micle a fost muza lui Eminescu ci aceasta fatuca nevinovata din satul lui natal care la doar 19 ani a murit rapusa de dropica.Durerea poetului s-a pastrat in creatiile lui si m-a marcat si pe mine. Dupa ce am citit poeziile lui Eminescu desi nu am cunoscut-o niciodata pe aceasta fata minunata m-am indragostit si eu de ea si am simtit si eu durerea pe care a simtit-o poetul cand a pierdut-o. Muza lui Mihai Eminescu seamana foarte mult si cu muza mea numai ca a lui a murit iar eu nu am intalnit-o si nici nu stiu daca o voi intalni vreodata pe a mea caci EA este doar o creatie a mintii mele, o Galatee pe care o creez in fiecare desen sperand ca intr-o zi Afrodita va transforma visul meu in realitate si imi va scoate muza in cale.

Aveam o muză, ea era frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta
Poţi ca să vezi icoana radioasă,
În strai de-argint a unui elf de nea!
Păr blond deschis, de aur şi mătasă,
Grumazii albi şi umeri coperea,
Un strai de-argint strâns de-un colan auros
Strângea mijlocul ei cel mlădios!

Şi talia-i ca-n marmură săpată
Strălucea albă-n transparentul strai,
Sâni dulci şi albi ca neaua cea curată,
Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai;
Abia se ţine haina cea bogată
Prinsă uşor cu un colan de pai,
Astfel adesea mă găsea veghind
Nori străbătea o umbră de argint.

Crinul luminei strălucea în mână
Reflectând dulce mândrul ei obraz,
Razele dulci loveau faţa-i senină,
Rotunzii umeri şi-albul ei grumaz;
Părul lucea ca auru-n lumină,
Straiul cădea de pe-umeri de atlaz,
Ochi mari albaştri-n gene lungi de aur
Şi fruntea-i albă-ntunecată-n laur!

O dată-n viaţa-i muritorul vede
În visul său un chip aşa d-ales!
Eu... fericit c-amantul blondei Lede,
Nebun de-amor, eu o vedeam ades,
Venea-n singurătatea mea pe îndelete,
Rătăceam mâna-n păru-i blond şi des,
De pe-umeri haina-i luneca uşor ­
Vedeai rotundul braţ pân-subsuori.

Părea c-aşteaptă de a fi cuprinsă,
De-a-şi simţi inima bătând cu dor,
Ca buza ei de-a mea să fie-atinsă,
Ca graiul ei să tremure uşor,
Să văd privirea veselă şi plânsă,
Să aud glasu-ntunecat de-amor
Şi la ureche dulce să-i repet
Cântul, ce-n gândul meu se mişcă-ncet.

O, îmi şopteşte numa-n dulci cuvinte
Neînţelese, pline de-nţeles,
O, îmi surâzi cu gura ta fierbinte,
Tu, înger blând cu ochii plini d-eres,
Căci al tău zâmbet îmi aduce-aminte
C-un înger eşti ce fu din cer trimes,
Ca să mângâi junia mea bogată
Cu-a ta zâmbire dulce şi curată.

S-apropia, în aer suspendată,
Şi braţul ei grumazu-mi cuprindea,
Priveam în sus la faţa-i luminată,
La gura-i mică care surâdea ­
Din ochi albaştri raza-ntunecată,
Plină de-amor în ochiul meu cădea,
Talia ei subţire-n colan strânsă
Tremura scump de braţul meu cuprinsă.

Ea a murit. ­ Am îngropat-o-n zare.
Sufletul ei de lume este plâns. ­
Am sfărmat arfa ­ şi a mea cântare
S-a înăsprit, s-a adâncit ­ s-a stins.
Îmi plac a nopţii turburate oare,
Îmi place de dureri să fiu învins;
O, de-aş orbi, de-aş amuţi odată,
Că-n lume nu văd lumea căutată!

Eu nu văd munţii înecaţi de nouri,
De care gându-mi vultur s-acăţa;
N-aud a mării înmiite-ecouri,
Ce-n glasul meu măreţ s-amesteca;
În codri-antici n-aud muget de bouri,
Trezind zilele vechi în mintea mea,
Codrul din munţi, râul din vale-mi tace ­
De ce nu pot în praf a mă preface!

Marta, in poezia "Locul aripelor"

Am realizat acest desen azi cu gandul la Marta, fata cu parul de aur moale care i-a marcat aproape toata creatia lui Eminescu, fata aceea minunata, ingerasul acela blond care a murit ca si Iulia Hasdeu la doar 19 ani lasand in sufletul poetului mai multa durere decat poate sa incapa in toate poeziile pe care acesta le-a scris.Acesta este felul in care mi-am imaginat-o dupa ce am citit pozia "Locul aripelor", o copila de o frumusete angelica, inocenta si provocatoare in acelasi timp. Atat de frumoasa era fata asta, si la exterior dar si interior, atat de pura. Pacat de ea ca a murit atat de repede. Daca as putea sa o aduc in timpurile noasre si sa-i salvez viata ar fi atat de frumos. S-ar putea spune ca sunt nebuna dar pur si simplu m-am indragostit de aceasta fata si de atatea ori mi-am dorit sa fie aici cu mine. Dar e moarta si nici poezia lui eminescu nici dorul meu nu o pot readuce la viata. Ea a fost muza lui Mihai Eminescu, nu Veronica Micle.

Locul aripelor

Strecor degetele mele printre buclele-ţi de aur,
Raze cari cad în valuri pe un sân ce n-am văzut,
Căci corsetul ce le-ascunde e o strajă la tezaur,
Iară ochii-ţi, gardianii, mă opresc şi mă sumut.

Ochii tăi, înşelătorii! A ghici nu-i pot vreodată,
Căci cu două înţelesuri mă atrag şi mă resping ­
Mă atrag când stau ca gheaţa cu privirea desperată,
Mă resping când plin de flăcări eu de sânul tău m-ating.

O, atunci mâna ta-i tare şi respinge cu putere
Mâna mea, care profană ar intra în santuar
Să se-ascundă-n sânii-ţi tineri, pe când eu plin de plăcere
Să uit lumea-n sărutarea-ţi şi în ochii tăi de jar.

Astăzi însă nu-s ca flama cea profană şi avară,
Inima mi-e sântă astăzi, cald şi dulce-i pieptul meu,
Azi sunt cast ca rugăciunea şi timid ca primăvara,
Azi iubesc a ta fiinţă cum iubesc pe Dumnezeu.

Tu surâzi cu nencrezare?... Cât de rea eşti tu, copilă!
Lasă ca sub gazul roşu eu la sânii-ţi să pătrunz,
Să deschei corsetul ista... Tu roşind să râzi gentilă,
Eu s-apăs fruntea-mi arzândă între piepţii albi, rotunzi

Şi să strecor a mea mână după gâtu-ţi de zăpadă!
Tu roşeşti... tu nu vrei, Marta?... O, de-ai şti ce caut eu...
Ai surâde şi-al tău umăr ai lăsa ca să se vadă,
Să-ţi privesc în ochi cu capul rezemat pe pieptul tău.

Cungiurând c-un braţ molatec gâtul tău cel alb ca zarea,
Apăsând faţa-ţi roşită pe-al meu piept bătând mereu,
Eu cu ceealaltă mână pe-ai tăi umeri de ninsoare:
Locul aripelor albe le-aş căta-n delirul meu!

Locul ciunt unde aripa se-nalţă albă c-argintul
Când tu înger încă-n ceruri pluteai dulce, fericit,
Locul de-unde-apoi căzură când tu, vizitând pământul
Te-ai uitat... şi-n lumea asta ca copilă te-ai trezit.

Marta

In acest desen am încercat sa redau imaginea primei iubite a lui Mihai Eminescu așa cum potul o descrie in poezia “De ce sa mori tu”.Deși se zice ca o chema Casandra Elena Alupului, in poezie copila apare cu numele Marta. Nu știu daca erau doua persoane diferite sau aceasta Marta era chiar Casandra .Marta apare si in poezia “Locul aripelor”. Marta era o fata simpla din Ipotești, o fata blonduța cu ochii căprui închis de care poetul a fost foarte îndrăgostit in adolescenta.Deși nu se considera o fata frumoasa Marta era ca un înger, o copila cu bucle de aur si mai ales cu un suflet superb. Marta era o fata minunata, o fata iubitoare si fidela care ar fi fost in stare sa stea langa ființa iubita pana la moarte. Marta ar fi fost fata alături de care Eminescu ar fi putut fi fericit. Nu știu daca ea este fata care a murit lasandu-l pe poet atât de îndurerat dar daca este aceeași persoana atunci moartea ei a fost o mare pierdere. Cat de mult mi-as dori si eu sa întâlnesc un înger cum era ea, un înger pur printre oameni, care sa radieze de frumusețe exterioara si mai ales interioara.Eminescu a pierdut-o pe veci, iar eu nu o voi găsi niciodată si îmi ramane doar sa desenez si sa pictez visând la ea așa cum el a rămas cu amintirile si cu poezia.Poezia de mai jos “De ce sa mori tu?” dezvăluie destule amânunte legate de aceasta tanara fata

Tu nu eşti frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond
Când se lasă cu dulceaţă peste pieptu-ţi ce suspină,
Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină.
Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond.

Astfel treci şi tu prin lume... ca un basmu de proroc!
Eşti săracă dar bogată, eşti mâhnită dar senină!
Ce să plângi? De ce să mori tu? Ce poţi oare fi de vină
Dacă faţa ţi-e urâtă, pe când anii-ţi sunt de foc.

Când ai şti tu cât simţirea-ţi şi privirea-nduioşată
Cât te face de plăcută şi de demnă de iubit,
Tu ai râde printre lacrimi şi-ai ascunde negreşit
În cosiţa ta de aur faţa-ţi dulce şi şireată.

Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate,
Dar ca marmura cea rece nu au inimă defel.
Pe când tu!... eşti numai suflet. Eşti ca îngerul fidel
Ce pe cel care iubeşte ar veghea-n eternitate.

Şterge-ţi ochii, blondă Marta... ochii-ţi negri... două stele
Mari, profunzi ca vecinicia şi ca sufletu-ţi senin.
O, nu ştii cât e de dulce, de duios şi de divin
De-a te pierde-n ochii-aceştia străluciţi în lacrimi grele.

O, surâzi, surâzi odată! Să te pot vedea... o sântă,
O martiră ce surâde printr-a lumei dor şi chin,
Pe când ochiul ei cel dulce şi de lacrimi încă plin
Se ridică pentr-o rugă cătră bolta înstelată.

Ai surâs?!... O! eşti frumoasă... înger eşti din paradis
Şi mă tem privind la tine... căci ţi-o jur: nu m-aş mira
Dac-ai prinde aripi albe şi la ceriuri ai zbura,
Privind lumea cea profană cum se pierde în abis.

Iubita lui Mihai Eminescu

Asa mi-o imaginez eu pe Casandra Elena, fiica lui Gheorghe Alupului, cea care a fost prima iubire a lui Mihai Eminescu, fata inocenta din Ipotesti care i-a marcat toata viata si opera poetului.Casandra Elena era mai mare decat Mihai Eminescu. Cand poetul era plecat la studii la Viena tanara de 19 ani a murit de dropica.Moartea fulgeratoare a acesteia l-a marcat profund pe Mihai Eminescu, poetul neputand sa uite serile in care el si copila cu parul de aur se plimbau prin codru, pe sub teii infloriti, pana la lacul fermecat plin cu nuferi galbeni. Casandra Elena era foarte frumoasa, precum floare alba de cires, atat de naturala, atat de pura. Cand am citit Lacul, Dorinta, Floare albastra si alte poezii in care apare imaginea ei angelica pur si simplu m-am indragostit de ea, dorindu-mi foarte mult sa fie reala si am simtit si durerea pe care a simtit-o Eminescu cand a pierdut-o. Cata trisete tristete a stat la baza acestor creatii minunate si cat a suferit acest poet.Din suferinta lui s-au nascut atatea poezii. Doar poezia mai reusea sa-i aline durerea cauzata de moartea fiintei iubite.Si eu am realizat multe desene in care am incercat sa redau imaginea ei, asa cum o vad eu, pura, angelica, minunata.