Muza lui Eminescu

Ieri am pictat-o pe fata care l-a inspirat pe Mihai Eminescu, copila cu parul de aur, asa cum o descria poetul in creatia sa "Aveam o muza"

Mai puteti vizita expozitia deschisa la Centrul Cultural Calderon pana maine

Expozitia de arta eminesciana "In cautarea muzei lui Eminescu" ramane deschisa si mai poate fi vizitata pana maine. Va astept la Centrul Cultural Calderon din sectorul 2.

In cautarea muzei lui Eminescu pana vineri 7 februarie

Expozitia "In cautarea muzei lui Eminescu" de la Centrul cultural Calderon ramane deschisa pana vineri 7 februarie

In cautarea muzei lui Eminescu

Era blonda cu ochii albastrii si l-a fascinat pe Mihai Eminescu in adolescenta dar soarta ei a fost cruda murind la doar 19 ani. Ea a fost floarea albastra care l-a inspirat pe poet. Ea a fost copila cu parul balai al carei chip de inger apare in aproape toate poeziile lui Eminescu. Nu Veronica Micle ci ea a fost marea iubire a poetului, cea pe care acesta nu a putut niciodata sa o uite. Se spune ca o chema Casandra  Elena Alupului si era putin mai mare ca varsta decat Eminescu.

Trebuie sa recunosc ca si eu m-am indragostit de aceasta fata dupa ce am citit poeziile lui Eminescu si am asternut chipul ei pe hartie si pe panza de nenumarate ori.
In memoria acestei fete si a poetului care a fost inspirat de puritatea si de frumusetea ei angelica voi organiza expozitia "In cautarea muzei lui Eminescu" la centrul cultural Calderon din sectorul 2

Muza lui Eminescu la parlamentul Romaniei

Muza lui Eminescu, pictura ulei pe panza

Contrar a ceea ce se spune muza lui Eminescu nu a fost Veronica Micle ci Casandra Elena Alupului, o fata simpla din Ipotesti pe care poetul a iubit-o foarte mult in adolescenta si a carei moarte la doar 19 ani l-a marcat profund pe poet, in aproape toate poeziile acestuia simtindu-se dorul si tristetea poetului. Ea a fost ingerul blond, copila cu parul de aur, fata cu parul blond si ochii albastrii, "Floarea albastra" a lui Mihai Eminescu. Ea a fost prima si marea iubire a poetului, fata pe care acesta nu a putut sa o uite niciodata.
In pictura de mai sus este aceasta fata, asa cum este descrisa in poezia "Aveam o muza". Tabloul va fi expus la Palatul Parlamentului, sala Constantin Brancusi incepand cu 13 august

Muza lui Eminescu, pictura ulei pe panza

Azi, pe o caldura insuportabila, am facut un tablou in ulei pe panza la dimensiunile 30×60 cm reprezentand-o pe  muza poetului Mihai Eminescu, asa cum o descria acesta in poezia “Aveam o muza”. Acum, dupa cateva ore, pictura este aproape uscata. Fiind foarte cald picturile in ulei pe panza se usuca repede.
Fata din acest tablou este aceeasi fata blonda cu ochii albastrii care apare si in “Floare albastra” si multe alte poezii, copila cu parul de aur din Ipotesti care a murit la doar 19 ani lasandu-l pe poet foarte indurerat si marcand toata creatia ulterioara a acestuia, cea care a fost prima si marea iubire a lui Mihai Eminescu, fata pe care nici Veronica Micle nu a putut sa o inlocuiasca, acea fata angelica, frumoasa ca o zana din povesti, fata pe care si eu am inceput sa mi-o doresc langa mine dupa ce am citit poeziile pline de dor ale lui Eminescu.

Zeita Diana si iubita lui Eminescu in padure, in lumina lunii, o pictura din 2002 modificata pe calculator, in programul GIMP

Acum 10 ani mi-am imaginat o femeie cu parul rosu cu breton si cu ochii verzi, un fel de reperzentare a zeitei Diana, stand goala in codru, in lumina lunii, langa izvor, sub teiul inflorit ale carui flori cad precum ploaia, ca niste lacrimi ale noptii ce lucesc in lumina lunii, alaturi de muza blonda a lui Mihai Eminescu ce sta tot langa izvor dar undeva mai departe si tine in mana o floare albastra si am pus pe hartie aceasta imagine din mintea mea dar fiind facuta la repezeala si cu materiale de proasta calitate pictura nu a iesit asa cum imi imaginam eu. Am facut aceasta pictura dorindu-mi ca imaginea idilica din mintea mea sa fie reala, sa fiu eu in codru sub teiul inflorit ce miroase atat de frumos alaturi de aceasta femeie cu parul rosu pe care am numit-o Diana. Desi recunosc ca pictura de acum 10 ani nu este nici pe departe o capodopera am pastrat-o pentru valoarea ei sentimentala. De fiecare data cand privesc aceasta pictura imi imaginez ca sunt eu in codru, langa izvor, in bratele Dianei, pe genunchii ei, asa cum zicea si Eminescu in poezia Dorinta si pot sa o tin in brate si sa o sarut. Acum cateva zile am modificat aceasta pictura folosind programul GIMP iar mai sus este ceea ce a iesit, ceea ce am vrut eu sa transmit atunci, in 2002, imaginea idilica pe care Eminescu o descria in poezia Dorinta care a fost una dintre sursele mele de inspiratie pentru aceasta pictura.

Zeita Diana si Muza lui Mihai Eminescu in codru noaptea in lumina lunii, o pictura pe care am facut-o acum 10 an

i

Flori de tei povestea ei sau ochiul albastru al iubitei lui Eminescu, pictura tempera

Ochiul albastru al iubitei lui Eminescu privind pe sub florile de tei, pictura tempera

Dupa desenul in creion pe aceasta tempa despre care am mai vorbit am facut si o pictura in tempera pe carton avand ca subiect ochiul albastru al celei care a fost muza poetului Mihai Eminescu alaturi de florile de tei care l-au inspirat pe poet.

Si eu m-am indragostit de fata din poeziile lui Mihai Eminescu

Azi e 15 ianuarie, ziua in care se implinesc 161 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu. Pentru mine poeziile lui Mihai Eminescu au fost o adevarata mina de aur, o foarte importanta sursa de inspiratie pentru desenele picturile mele. Aceste poezii m-au facut sa visez si sa am si eu acele sentimente, sa simt acel dor puternic pe care l-a simt si poetul de atatea ori si sa vad cu ochii mintii mele luna, stelele, lacul, codrul, izvorul si mai ales imaginea angelica a fetei pe care poetul a iubit-o foarte mult in adolescenta.

O chema Cassandra Elena Alupului si era blonda cu ochii albastrii. Era frumoasa atat fizic cat si la suflet ca un inger. Cu ea tanarul Eminovici se intalnea seara si se plimbau amandoi prin codru, pe sub teii infloriti ce miroseau atat de frumos pana la lacul plin de flori de nufar in care se reflecta lumina lunii si a stelelor. Probabil ca Eminescu a cunoscut-o in perioada aia cand era cu trupa de actori, pe la 16-17 ani. Acest "inger palid" fata a murit de dropica (o boala care se caracterizeaza prin retentia de apa in tesuturi ) la doar 19 ani. Probabil ca a avut o infectie care a ajuns la rinichi. Ea a murit cand poetul era plecat la studii la Viena. Poezia "Mortua est" a fost scrisa imediat dupa ce poetul a aflat de moartea ei.

Si poezia "Floare albastra" a fost scrisa tot in amintirea aceastei fete, la fel ca si multe alte poezii in care apare in mod obsedant imaginea ei angelica Eminescu vorbind in multe poezii despre o copila cu parul de aur care nu putea fi decat ea pentru ca tot ce a urmat dupa ea nu se potriveste deloc cu descrierile din poezii deoarece celelalte femei din viata lui Eminescu erau femei mature, multe dintre ele maritate si cu copii, cum era si Veronica Micle. Chiar daca a fost cu multe femei dupa moartea Elenei, Eminescu tot nu a putut sa o uite pe aceasta "copila cu parul de aur", cele mai multe dintre poezii fiind scrise cu gandul la ea, poetul amintindu-si serile cand era cu ea, cand erau doar ei doi in mijlocul naturii, in satul natal. Dupa cum zicea poetul in poezia "Din lyra sparta" ea era cea care ar fi trebuit sa-i fie sotie. Ea era fidela si curata la suflet. Ea ar fi putut sa iubeasca si sa stea langa omul iubit toata viata ei dupa cum zicea si poetul in poeziile "Locul aripelor" si "De ce sa mori tu".

Si eu cand am citit poeziile lui am inceput sa-mi imaginez ca sunt eu cu ea, ca pot sa o simt langa mine, asa pura si frumoasa cum era ea si cum din pacate nu mai e nimeni in ziua de azi, ca ne plimbam tinandu-ne de mana prin codru, pe sub teii din care cad flori frumos mirositoare, in lumina lunii si a stelelor, ca pot sa o tin in brate si sa o sarut. Si acum parca o vad, blonda cu ochii albastrii si pielea alba purtand o rochie alba semitransparenta, alba ca albul puritatii. Cat de mult mi-as dori ca aceasta fata sa nu fie doar o creatie a mintii mele ce s-a nascut din amintirile si poeziile lui Eminescu. Cat de mult mi-as dori sa-i pot oferi ei flori albastre ca ochii ei si sa o pot salva de boala sa pot sa o aduc in lumea mea si sa-i ofer toata iubirea mea. Daca ar fi posibila calatoria in timp as lua aceasta fata din Ipotestiul secolului 19 si as aduce-o in lumea de acum ca sa o am mereu langa mine, nu doar in ganduri si picturi prin care am asternut pe hartie sau panza imaginea ei asa cum o descria Eminescu in poezii si asa cum mi-o imaginez si eu.

 Am facut foarte multe desene si tablouri prin care am incercat sa redau imaginea ei minunata si de fiecare data cand le privesc, ca si atunci cand citesc poeziile lui Eminescu parca o vad langa mine si imi doresc atat de mult sa fiu cu ea, sa simt atingerea ei fina si caldura ei. Am facut aceste desene dorindu-mi sa fiu eu in locul poetului, sa pot eu sa o tin in  brate, sa o ating si sa o sarut

Oare pe cine a deranjat muza lui Eminescu si de ce?

De 12 ani, Eminescu ramane fara mana la Galati

StirileProTV.ro

Muza lui Eminescu din Galati, o statuie care anul asta implineste 100 de ani de cand a fost dezvelita, prima statuie reprezentandu-l pe Mihai Eminescu precum si pe muza acestuia a fost vandalizata de nenumarate ori pana acum, tinta atacurilor fiind nudul celei care a fost muza poetului. Mana ei a fost rupta de 17 ori in ultimii 12 ani iar acum cei care nu inghit deloc aceasta statuie au stropit zona genitala a muzei cu vopsea galbena (probabil ca sa semene cu urina).
Cuiva nu-i place deloc aceasta statuie, probabil celor care il considera pe Eminescu un fel de sfant asexual, un fel de "fetita pudica" care se rusina ca o fecioara si scria numai dulcegarii cu floricele si pasarele. Exista o tendinta de a idealiza toate personalitatile care au trait in trecut. Asa cum Mozart era capabil sa injure ca un birjar si sa trimita scrisori cu excremente asa nici aminescu nu era un fel de Hristos care in viata lui nu a vazut o femeie goala. Eminescu era in primul rand OM, un om ca toti oamenii, cu calitati si defecte, un om care a iubit si el asa cum o fac majoritatea oamenilor si nu e nimic de condamnat in asta. Faptul ca a iubit o fata in adolescenta si ca nu a putut sa se bucure de dragostea ei, aceasta murind cand el era plecat la studii, a stat la baza creatiei lui. Creatia lui s-a nascut din suferinta, suferinta cauzata de pierderea iubirii. Faptul ca se simtea atras si din puct de vedere trupesc (De ce sa fim ipocriti si sa nu recunoastem?), nu numai sufletesc de acea fata nu il transforma intr-un pervers si intr-un monstru, aceste lucruri facand parte din natura umana. Sunt sigura ca nici bisericosii care il vad pe Eminescu ca pe un sfant asexual nu sunt nici macar ei asa, nici macar ei nu si-au trait vietile in castitate absoluta, nici macar ei nu au facut sex doar odata sau de doua ori in viata si doar cu scopul de a gface un copil si daca ar fi sa judecam ar avea si ei destule pacate, poate chiar mai multe decat artistii care deseneaza, picteaza sau sculpteaza si ei un nud, care la urma urmei poate sa nu aiba nimic sexual in el.

Si eu am primit critici de la asemenea personaje (majoritatea fundamentalisti religiosi) care nu stiau mare lucru despre Eminescu si il considerau pe acesta un asexual care nu vedea goliciunea femeii, ci sufletul acesteia, doar sufletul, ca un sfant. Acesti oameni ziceau ca eu imi bat joc de Eminescu cu nudurile mele, ei in fundamentalismul lor religios considerand obscen si scandalos orice nud si chiar si imaginile care nu sunt nuduri dar o prezinta pe ea ca pe o femeie frumoasa si atragatoare. Daca ar fi sa ne luam dupa principiile lor ar trebui sa pictam numai icoane iar femeile ar trebui sa se imbrace ca araboaicele ca nu cumva sa se vada o bucatica din corpul lor pentru ca vezi doamne e urat si indecent.

Fara sa ma laud am observat ca in afara de cei care au realizat statuia de la Galati si de mine nu s-a ostenit nimeni sa deseneze sa picteze sau sa sculpteze chipul ei, de corp nu mai vorbesc. Exista o multime de statui si desene reprezentandu-l pe Eminescu si pe veronica Micle dar aceasta fata fara de care opera lui Eminescu ar fi fost mult mai saraca nici macar nu este pomenita decat in poeziile lui Eminescu iar opere de arta reprezentand-o pe ea nu am gasit nicaieri. Toate desenele mele prin care am incercat sa dau viata chipului ei fiind inspirate doar din felul in care aceasta era descrisa in poezii: blonda, cu ochii mari si albastrii, cu pielea alba, inaltuta, subtirica, cu sanii rotunzi, feciorelnici si cu un aspect foarte juvenil.

In timp ce toata lumea stie cine a fost Mihai Eminescu aceasta muza a lui (care nu a fost Veronica Micle ci amarata aia de fata din Ipotesti care a murit la doar 19 ani) a ramas intr-un con de umbra, uitata, necunoscuta, devalorizata si doar cine citeste cu mare atentie poeziile lui Eminescu o mai poate regasi printre versuri si se mai poate gandi ca EA a existat candva si a insemnat foarte mult pentru poet. E trist si probabil ca Eminescu s-ar rascoli in mormant daca ar sti ca acea fata cu parul de aur pe care el mereu o pomenea in versurile lui, cea care a fost muza lui si marea lui iubire a ajuns sa fie devalorizata si necunoscuta si nu se bucura nici macar de respectul cuvenit statuia ei fiind vandalizata in fiecare an, iar imaginea lui a ajuns sa fie distorsionata de tot felul de fundamentalisti religiosi ipocriti care considera obscen si murdar chiar si corpul uman in starea lui cea mai pura si naturala.

Muza lui Eminescu – un nou desen reprezentand-o pe EA

Acesta este un nou desen in pix reprezentând-o pe cea care a fost muza lui Mihai Eminescu, acea EA care a fost mereu prezenta in gândurile si in creațiile poetului, acea copila blonda din Ipotești care a murit la doar 19 ani fiind răpusa de dropica lăsând doar durere si tristețe in sufletul poetului. Ea era ca un înger, tanara, frumoasa si curata la suflet. Ea era foarte frumoasa, atât la trup cat si in ceea ce privește frumusețea interioara. Si eu după ce am citit poeziile m-am îndrăgostit de ea si am început sa-mi doresc ca ea sa existe si in lumea asta, nu doar in amintirile si poeziile lui Eminescu, sa pot sa o întâlnesc, sa pot sa o țin in brate si sa o simt aproape măcar o clipa. Așa mi-am imaginat-o eu după ce am citit poezia “Aveam o muza”, poezie care a fost scrisa tot in amintirea ei, poetul vorbind si despre moartea ei  tragica in aceasta poezie.

 

Mai jos e poezia “Aveam o muza”

 

Aveam o muză, ea era frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta
Poţi ca să vezi icoana radioasă,
În strai de-argint a unui elf de nea!
Păr blond deschis, de aur şi mătasă,
Grumazii albi şi umeri coperea,
Un strai de-argint strâns de-un colan auros
Strângea mijlocul ei cel mlădios!

Şi talia-i ca-n marmură săpată
Strălucea albă-n transparentul strai,
Sâni dulci şi albi ca neaua cea curată,
Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai;
Abia se ţine haina cea bogată
Prinsă uşor cu un colan de pai,
Astfel adesea mă găsea veghind
Nori străbătea o umbră de argint.

Crinul luminei strălucea în mână
Reflectând dulce mândrul ei obraz,
Razele dulci loveau faţa-i senină,
Rotunzii umeri şi-albul ei grumaz;
Părul lucea ca auru-n lumină,
Straiul cădea de pe-umeri de atlaz,
Ochi mari albaştri-n gene lungi de aur
Şi fruntea-i albă-ntunecată-n laur!

O dată-n viaţa-i muritorul vede
În visul său un chip aşa d-ales!
Eu... fericit c-amantul blondei Lede,
Nebun de-amor, eu o vedeam ades,
Venea-n singurătatea mea pe îndelete,
Rătăceam mâna-n păru-i blond şi des,
De pe-umeri haina-i luneca uşor ­
Vedeai rotundul braţ pân-subsuori.

Părea c-aşteaptă de a fi cuprinsă,
De-a-şi simţi inima bătând cu dor,
Ca buza ei de-a mea să fie-atinsă,
Ca graiul ei să tremure uşor,
Să văd privirea veselă şi plânsă,
Să aud glasu-ntunecat de-amor
Şi la ureche dulce să-i repet
Cântul, ce-n gândul meu se mişcă-ncet.

O, îmi şopteşte numa-n dulci cuvinte
Neînţelese, pline de-nţeles,
O, îmi surâzi cu gura ta fierbinte,
Tu, înger blând cu ochii plini d-eres,
Căci al tău zâmbet îmi aduce-aminte
C-un înger eşti ce fu din cer trimes,
Ca să mângâi junia mea bogată
Cu-a ta zâmbire dulce şi curată.

S-apropia, în aer suspendată,
Şi braţul ei grumazu-mi cuprindea,
Priveam în sus la faţa-i luminată,
La gura-i mică care surâdea ­
Din ochi albaştri raza-ntunecată,
Plină de-amor în ochiul meu cădea,
Talia ei subţire-n colan strânsă
Tremura scump de braţul meu cuprinsă.

Ea a murit. Am îngropat-o-n zare.
Sufletul ei de lume este plâns. ­
Am sfărmat arfa şi a mea cântare
S-a înăsprit, s-a adâncit s-a stins.
Îmi plac a nopţii turburate oare,
Îmi place de dureri să fiu învins;
O, de-aş orbi, de-aş amuţi odată,
Că-n lume nu văd lumea căutată!

Eu nu văd munţii înecaţi de nouri,
De care gându-mi vultur s-acăţa;
N-aud a mării înmiite-ecouri,
Ce-n glasul meu măreţ s-amesteca;
În codri-antici n-aud muget de bouri,
Trezind zilele vechi în mintea mea,
Codrul din munţi, râul din vale-mi tace ­
De ce nu pot în praf a mă preface!

Marea iubire a lui Mihai Eminescu nu a fost Veronica Micle

Contrar a ceea ce se crede in ziua de azi marea iubirea a lui Mihai Eminescu nu a fost nici pe departe Veronica Micle ci o fata simpla din Ipotești pe care poetul a cunoscut-o in perioada când era cu trupa de actori. Ea a fost prima lui Iubire. Ea era copila inocenta cu parul de aur care apare in majoritatea poeziilor lui Eminescu. Se pare ca o chema Casandra Elena Alupului (deși in doua dintre poezii apare cu numele Marta) si era fiica lui Gheorghe Alupului. Ea era fata cu care poetul se plimba seara prin codru, pe sub teii înfloriți, pana la lacul fermecat. La doar 19 ani, când poetul era plecat la studii la Viena, ea a murit răpusa de dropica. După ce a aflat de moartea ei poetul a scris “Mortua est”, poezie intitulata inițial Elena după numele ei. Si poezia “Floare albastra” a fost scrisa tot in amintirea ei,  la fel ca si “Aveam o muza”, “Din valurile vremii” si multe altele. Ea a fost muza lui Eminescu si nimeni si nimic, nici macar Veronica Micle nu a putut sa o scoata din mintea acestuia

Ea a fost “floarea albastra” pe care Mihai Eminescu a iubit-o atât de mult, moartea prematura a acesteia marcandu-i toata viața si creația. Versurile de mai jos, indica faptul ca poezia “Floare albastra” a fost scrisa in amintirea ei
“Si te-ai dus dulce minune
Si a murit iubirea noastră”

Este evident ca personajul feminin care apare in majoritatea poeziilor lui Eminescu si la care poetul se gândea mereu nu a fost Veronica Micle ci aceasta fata pentru ca Veronica Micle era deja o femeie matura, măritata si cu un copil când l-a cunoscut pe poet, nu o copila inocenta, Veronica Micle nu era blonda cu parul galben ca de înger ci avea parul castaniu si nu in ultimul rând Veronica Micle a trăit mult timp după moarte poetului in timp ce in poeziile lui Eminescu se simte mereu tristețea cauzata de moartea iubitei. Si când era cu Veronica Micle Eminescu se gândea la iubita din adolescenta, ca dovada stand poeziile “Lacul” si “Din valurile vremii”, poezii scrise la mulți ani după moartea Elenei.

Ca un stâlp stau in luna, ce frumoasa ce nebuna…

Un alt desen in pix reprezentând-o pe fata cu parul de aur din Ipotești care a fost muza poeziei “Floare albastra” de Mihai Eminescu

Inca o floare albastra

Acesta este portretul Casandrei, fata din Ipotești care a fost muza poeziei "Floare albastra" precum si a altor creații eminesciene, fata cu parul de aur si ochii albaștrii care este pomenita in majoritatea poeziilor lui Eminescu, copila care a murit la doar 19 ani lasandu-l pe poet atât de îndurerat. Așa îmi imaginez eu chipul ei angelic, chipul pe care poetul nu a putut sa-l uite niciodată si daca ar fi fost pictor l-ar fi așternut pe pânza multor tablouri. Așa o vad eu pe aceasta Gioconda a poeziei romanești care a avut un destin atât de tragic.

Am realizat acest tablou in ulei pe pânza saptamana asta gandindu-mă la ea pentru ca la fel ca si poetul Mihai Eminescu eu voi fi mereu îndrăgostita de aceasta ființa minunata, atât de pura, atât de frumoasa, suava si gingașa ca o floare albastra. Prin acest tablou am încercat sa pun in evidenta albastrul, albastrul profund, albastrul eminescian, albastrul ochilor ei in care poetul s-a pierdut de atâtea ori si si eu mi-as dori atât de mult sa mă pierd.

Oare cine a fost EA?

Oare cine a fost EA de fapt, cea care a fost muza lui Mihai Eminescu, fata aceea cu parul de aur, copila inocenta care apare in multe dintre poeziile lui, acea "Floare albastra" care s-a stins la doar 19 ani, când poetul era la studii la Viena? Oare cine o fi fost de fapt acel înger palid căruia poetul i-a dedicat poeziile "Mortua est" si "Melancolie"? Oare numele ei era Casandra Elena Alupului sau Marta? Mereu m-am întrebat cine a fost de fapt acea EA care apare mereu in poeziile lui Eminescu.

Este evident ca nu Veronica Micle a fost acea muza misterioasa a lui Eminescu deoarece poetul zice clar despre acea EA ca era o copila inocenta, o fecioara , in timp ce Veronica era deja femeie măritata si avea si un copil, iar acea fata avea parul de aur moale, spre deosebire de Veronica care îl avea saten si din multe poezii reiese ca acea EA a murit, ca e pierduta pe veci, ca îl cheamă de dincolo de mormânt, in timp ce Veronica a trăit si după moartea poetului.

Unii critici literari susțin ca acea fata cu parul blond si ochii albaștrii era un ideal, o himera la care poetul doar visa. Pentru mine este un ideal la care pot doar sa visez, o himera de care sunt atât de îndrăgostita, o Galatee căreia încerc sa-i dau viața prin arta mea dar in cazul lui Eminescu nu este așa. Aceasta fata chiar a trăit si Eminescu nu a putut sa uite niciodată serile când se plimba cu ea prin codru, pe sub teii înfloriți ce miroseau atât de frumos, in lumina argintie a lunii. In poezia “De ce sa mori tu” poetul o numește Marta pe aceasta fătuca si pe langa portretul fizic ii face si un portret moral. Aceasta fata era singura care ar fi putut sa-l facă fericit si sa stea alături de el toata viața. El zice despre ea ca era ca îngerul fidel care ar sta langa ființa iubita pana la moarte.

Si in poezia “Locul aripelor” aceasta copila este pomenita cu numele Marta si este descrisa foarte sugestiv.

Eu deși nu am cunoscut-o decât din poeziile lui Eminescu m-am îndrăgostit pur si simplu de ea si si acum parca o vad in fata ochilor mei așa cum era ea, frumoasa si gingașa ca o floare alba de cireș, suava ca un crin, dulce, mlădioasa, pura ca un înger, calda, iubitoare

Imaginea de mai sus este un desen in creion si cărbune prin care am încercat sa pun pe hârtie chipul ei angelic, așa cum este descrisa in poezia "Aveam o muza"

Muza lui Mihai Eminescu, desen nou

Acesta este cel mai nou desen reprezentand-o pe fatuca cu parul de aur din Ipotesti care a fost prima iubire si muza a lui Mihai Eminescu. In acest desen in creion si carbune am incercat sa pun pe hartie chipul ei curat, aspectul ei angelic, frumusetea ei divina, asa cum mi-am imaginat-o eu dupa ce am citit poezia "Aveam o muza". Aceasta poezie a fost scrisa dupa moartea tragica a acestei tinere fete. Acest inger cu chip curat de fata s-a stins prea repede lasandu-l pe poet atat de indurerat. Prima iubire nu se uita niciodata si nici Eminescu nu a putut sa o uite pe aceasta fata simpla dar minunata din satul lui natal cu care se intalnea seara si se plimba prin codru, pe sub teii infloriti, pana la lacul incarcat cu nuferi galben ce stralucea in lumina lunii. Nu Veronica Micle a fost marea iubire a poetului ci aceasta fata care se zice ca era fiica lui Gheorghe Alupului si o chema Casandra Elena desi in doua dintre poeziile lui Mihai Eminescu pomeneste numele Marta. Aceasta copila inocenta cu parul de aur moale apare in foarte multe dintre creatiile poetului, nici Veronica Micle neputand sa stearga imaginea ei care aparea mereu in minte poetului ca o fantoma din trecut. Aproape in fiecare poezi scrisa de eminescu s-a pastrat cate o parte din aceasta fiinta, cate ceva al ei. Aceasta fata era o fata blonduta, cu ochii cel mai probabil albastrii, frumoasa, curata la suflet, iubitoare, fidela. Ea daca ar fi trait ar fi fost in stare sa stea langa omul iubit si sa-l faca fericit toata viata. Ea ar fi fost femeia cu care Eminescu ar fi putut sa-si intemeiezde o familie. Desi nu am cunoscut-o decat din poeziile lui Eminescu si eu am ajuns sa ma indragostesc de ea si sa-mi doresc sa fiu cu ea si sa desenez si sa pictez chipul ei angelic, trupul ei de zana imaginandu-mi ca sunt eu cu ea, in locul poetului, ca e aici cu mine, ca e real. Cine nu si-ar dori un asemenea inger, o fata atat de frumoasa, atat de pura si cu un suflet atat de curat?

Muza lui Mihai Eminescu

Aceasta este muza lui Mihai Eminescu, asa cum mi-am imaginat-o dupa ce am citit poezia "Aveam o muza", una dintre multele poezii pe care Eminescu le-a scris dupa moartea fetei cu parul de aur din Ipotesti care a fost prima si marea lui iubire. Asa mi-o imaginez eu pe blonda din Ipotesti care i-a marcat aproape toata creatia poetului, o fata atat de frumoasa, atat de dulce, atat de pura, ca un inger venit direct din rai. Contrar a ceea ce se crede in ziua de azi nu Veronica Micle a fost muza lui Eminescu ci aceasta fatuca nevinovata din satul lui natal care la doar 19 ani a murit rapusa de dropica.Durerea poetului s-a pastrat in creatiile lui si m-a marcat si pe mine. Dupa ce am citit poeziile lui Eminescu desi nu am cunoscut-o niciodata pe aceasta fata minunata m-am indragostit si eu de ea si am simtit si eu durerea pe care a simtit-o poetul cand a pierdut-o. Muza lui Mihai Eminescu seamana foarte mult si cu muza mea numai ca a lui a murit iar eu nu am intalnit-o si nici nu stiu daca o voi intalni vreodata pe a mea caci EA este doar o creatie a mintii mele, o Galatee pe care o creez in fiecare desen sperand ca intr-o zi Afrodita va transforma visul meu in realitate si imi va scoate muza in cale.

Aveam o muză, ea era frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta
Poţi ca să vezi icoana radioasă,
În strai de-argint a unui elf de nea!
Păr blond deschis, de aur şi mătasă,
Grumazii albi şi umeri coperea,
Un strai de-argint strâns de-un colan auros
Strângea mijlocul ei cel mlădios!

Şi talia-i ca-n marmură săpată
Strălucea albă-n transparentul strai,
Sâni dulci şi albi ca neaua cea curată,
Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai;
Abia se ţine haina cea bogată
Prinsă uşor cu un colan de pai,
Astfel adesea mă găsea veghind
Nori străbătea o umbră de argint.

Crinul luminei strălucea în mână
Reflectând dulce mândrul ei obraz,
Razele dulci loveau faţa-i senină,
Rotunzii umeri şi-albul ei grumaz;
Părul lucea ca auru-n lumină,
Straiul cădea de pe-umeri de atlaz,
Ochi mari albaştri-n gene lungi de aur
Şi fruntea-i albă-ntunecată-n laur!

O dată-n viaţa-i muritorul vede
În visul său un chip aşa d-ales!
Eu... fericit c-amantul blondei Lede,
Nebun de-amor, eu o vedeam ades,
Venea-n singurătatea mea pe îndelete,
Rătăceam mâna-n păru-i blond şi des,
De pe-umeri haina-i luneca uşor ­
Vedeai rotundul braţ pân-subsuori.

Părea c-aşteaptă de a fi cuprinsă,
De-a-şi simţi inima bătând cu dor,
Ca buza ei de-a mea să fie-atinsă,
Ca graiul ei să tremure uşor,
Să văd privirea veselă şi plânsă,
Să aud glasu-ntunecat de-amor
Şi la ureche dulce să-i repet
Cântul, ce-n gândul meu se mişcă-ncet.

O, îmi şopteşte numa-n dulci cuvinte
Neînţelese, pline de-nţeles,
O, îmi surâzi cu gura ta fierbinte,
Tu, înger blând cu ochii plini d-eres,
Căci al tău zâmbet îmi aduce-aminte
C-un înger eşti ce fu din cer trimes,
Ca să mângâi junia mea bogată
Cu-a ta zâmbire dulce şi curată.

S-apropia, în aer suspendată,
Şi braţul ei grumazu-mi cuprindea,
Priveam în sus la faţa-i luminată,
La gura-i mică care surâdea ­
Din ochi albaştri raza-ntunecată,
Plină de-amor în ochiul meu cădea,
Talia ei subţire-n colan strânsă
Tremura scump de braţul meu cuprinsă.

Ea a murit. ­ Am îngropat-o-n zare.
Sufletul ei de lume este plâns. ­
Am sfărmat arfa ­ şi a mea cântare
S-a înăsprit, s-a adâncit ­ s-a stins.
Îmi plac a nopţii turburate oare,
Îmi place de dureri să fiu învins;
O, de-aş orbi, de-aş amuţi odată,
Că-n lume nu văd lumea căutată!

Eu nu văd munţii înecaţi de nouri,
De care gându-mi vultur s-acăţa;
N-aud a mării înmiite-ecouri,
Ce-n glasul meu măreţ s-amesteca;
În codri-antici n-aud muget de bouri,
Trezind zilele vechi în mintea mea,
Codrul din munţi, râul din vale-mi tace ­
De ce nu pot în praf a mă preface!