miercuri, 27 aprilie 2011

Legea care deschide drumul spre cenzurarea internetului a fost respinsa

PedepsireaFeteiRele

Legea pentru combaterea pornografiei pe internet a fost respinsa de senatori. Aceasta lege era împotriva principiilor care stau la baza internetului pentru ca prevedea ca anumite situri sa fie blocate, obligând providerii de internet sa restricționeze accesul către aceste situri. Daca ar fi fost adoptata, aceasta idioțenie de lege ar fi creat un precedent si pentru blocarea altor situri si cenzurarea internetului. Intai ar fi fost interzise siturile care conțin pornografie explicita după care s-ar fi ajuns sa fie interzise si materialele cu ușoare conotații sexuale si nuditatea si de aici pana la cenzurarea unor opere de arta si a altor materiale nu era decât un pas. Din fericire aceasta lege gândita de niște sclerozați ramași in evul mediu nu a intrat in vigoare si îmi doresc sa nu fie adoptata niciodată. Nu din cauza pornografiei exista pedofili, violatori, prostituție, avorturi, boli venerice si copii nedoriți. Acestea existau si in evul mediu, si in epoca victoriana când era o mare obscenitate si daca dansatoarea isi arata glezna si in toate epocile istoriei, indiferent de care erau valorile morale ale societarii si cum trăiau si erau educați oamenii pentru ca pedofilii perverșii sexuali si violatorii sunt pana la urma niște oameni bolnavi care s-a născut cu o predispoziție biologica spre asa ceva si singura soluție pentru vindecarea lor este eliminarea definitiva a sursei de testosteron, sau administrarea unui tratament pentru scăderea libidoului, altfel nici educația, nici gargara ieftina de la TV nici anii petrecuți in închisori neputând sa-i schimbe. Vizionarea de materiale pornografice in nici-un caz nu poate transforma un copil normal intr-un pedofil sau intr-un obsedat sexual cu tulburări psihice așa cum se tot spune. Comportamentul sexual uman este un comportament INSTINCTIV, INNASCUT, nu invatat si daca un individ are inclinații spre pedofilie spre sadism sau spre alta perversiune sexuala poate sa fie el crescut si intr-o manastire in izolare si castitate totala ca tot o va lua pe panta asta. Se pot da nenumărate exemple de fete de la tara care au primit o educatie puritana si au rămas gravide si au făcut copii fara sa știe ce fac, deci deși au fost ținute departe de pornografie si au fost invatate ca sexul e ceva murdar, inuman, degradant, un mare păcat comportamentul lor nu a fost unul lipsit de sexualitate, ca dovada ca au rămas gravide.  Povestea cu protejarea minorilor de materialele cu conținut pornografic e o mare minciuna, un pretext pentru ca încetul cu încetul internetul sa ajungă sa fie cenzurat si controlat ca si televiziunile unde se difuzează doar ceea ce convine.

marți, 26 aprilie 2011

Valurile Dunarii - Picturile mele inspirate din melodia pe care a cantat-o Corina Chiriac


Acum cateva zile am realizat 4 picturi in tempera inspirate din melodia "Valurile Dunarii", 4 picturi incarcate de romantism prin care am incercat sa creez filmul unei intalniri pe inserat, in lumina apusului de soare, undeva in Delta Dunarii: fata asteptand cu nerabdare pe mal, printre salcii, emotia puternica a apropierii, bucuria intalnirii si caldura imbratisarii. Cat de mult romantism exista in aceste creatii, incepand cu linia melodica valsul lui Iosif Ivanovici compus in 1880, continuand cu varianta pe care o canta Corina Chiriac si terminand cu picturile mele ce vibreaza de atata emotie, emotia unei intalniri pe malurile Dunarii in ale carei valuri se reflecta lumina calda a sorelui ce apune.




In filmuletul si in imaginile de mai sus sunt cele 4 picturi plus inca cateva care se incadreaza in aceasta scena plina de romantism pe melodia Corinei Chiriac ale carei versuri sunt mai jos.
Barca pe valuri pluteste usor
Dar cine ingana un cantec de dor
Nu ,nu e vantul nici dunarea nu-i
E lopatarul si cantecul lui
Gindul il poarta alene un val
Ca pe o floare de nuferi spre mal
Spre fata care il asteapta oftand
Iar orele trec pe rand
Iar can pe caer prina stea va sclipi
Si cand luceaf va atipi
Barca tacuta sub salcii va sta
Iar ea il va imbratisa
Povestea lor e acum un dans
E melodia unui vals
Cel duce dunarea cantand
Pe unda ei cea de argint
Noi il cantam cuprinsi de dor
Anii il duc pe-aripa lor
Si-o alta fata va chema un
alt mandras sub alta stea
barca pe valuri pluteste usor
dar cine ingana un cantec de dor
gandul il poarta alene un val
ca pe o floare de nuferi spre mal
spre fata care asteapta oftand
Iar orele trec ….
Barca pe valuri pluteste usoooooor.

vineri, 22 aprilie 2011

Ce făceam eu la cursul pregătitor de la facultatea de grafica de la UNARTE in august 2006

Natura statica de  la cursul pregatitor de la facultatea de arte Natura statica facuta la cursul de la facultatea de arte plastice

Acestea sunt doua naturi statice pe care le-am facut in august 2006 la cursul pregătitor  de la facultatea de grafica din cadrul Universitatii de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”.

Desenele sunt banale si plictisitoare dar asta ne-au pus sa facem acolo: sa facem aceleasi naturi statice si portrete pe care le-au facut si altii inaintea noastra de atatea ori, in acelasi stil. Ei încearcă sa impună o anumita maniera de a desena si de a picta zdrobind originalitatea si limitând libertatea de creație si de exprimare prin arta. Mie de exemplu imi ziceau sa folosesc numai linii drepte in desen si sa le evit pe cele curbe. Mi-au zis si niste fosti profesori care nu au rezistat in facultatea aia infecta ca la facultatea de arte plastice nu intra cei mai talentați ci cei mai obedienți, cei mai ascultători dintre candidați care fac ca niște robotei doar ceea ce le car altii devenind niste viermi umili, fara personalitate, niste slugi care ii pupa in fund pe elefanții universitari care nu suporta ca un tanar talentat sa se afirme in arta având propriul lui stil. La acel curs ne puneau sa facem numai naturi statice si portrete si numai in stilul impus de ei.

Mai jos este un portret pe care l-am realizat tot acolo.

Fotografii-0723

Ne-au pus sa lucram după model dar aveam niște modele după care nimeni nu ar fi lucrat de plăcere. Erau muncitori zilieri, fochiști, maturatori de străzi si tot felul de oameni ai străzii. Erau numai barbati, erau respingători de iți era scârba sa te uiți la ei si erau si libidinoși si scârboși. Unul dintre ei îmi făcea mereu cu ochiul si se strâmba la mine când il desenam si tot încerca sa ma convingă sa ma duc cu el nu știu unde după curs si trăgea de mine si mai era unul care îmi tot dădea numărul de telefon si insista sa-l sun. Măcar daca ar fi fost niste femei frumoase dar erau numai barbati urați scârboși, nespălați si respingători. Mai era unul care fusese abuzat de un pedofil in copilărie si avea retard mental. Al lui este portretul din imagine. Aceasta a fost singurul model care nu a încercat sa-mi facă avansuri.

In toamna am dat examenul de admitere dar nu am luat. Erau 25 de locuri si peste 1000 de candidați. Inca din prima zi a cursului pregătitor mi-am dat seama cine o sa intre si cine nu. Erau câteva persoane pe care profesorii le luau si discutau in particular, intre 4 ochi, fara sa știe restul ce discutau. Acele persoane au intrat. Erau preferații lor de la început, păreau sa-i cunoască chiar din timpul liceului. Cum la arte subiectivitatea e foarte mare aceste persoane deși aveau desene si picturi banale si mult mai puține decât ale mele au intrat.

Intr-un fel îmi pare bine ca nu am intrat acolo ca nu as fi suportat sa intru in clădirea aia darapanata care risca sa cada oricând (acum vad ca au renovat-o dar in 2006 arata ca o ruina) si sa dau nas in nas cu acele modele mizerabile in fiecare zi timp de 3 ani si sa ma mai frece si profesorii aia sclerozați care nu fac altceva decât împiedica tinerele talente sa se afirme impunandu-le stilul lor vetust sobru si prăfuit de “arta”. De lucru pot găsi in domeniul asta si fara facultatea de arte.Daca vede angajatorul ca am talent nu se mai uita ca nu am diploma de la UNARTE. Singurul avantaj ar fi fost ca puteam sa fiu membra a Uniunii Artiștilor Plastici si sa expun in sălile lor de expoziție dar nici măcar uniunea nu mai are multe săli in București si nu organizează cine știe ce evenimente culturale.

joi, 21 aprilie 2011

Tablouri si ganduri de ziua Pamantului











Azi 22 aprilie este Ziua Pamantului, ziua in care ne aducem aminte ca minunata noastra planeta albastra este bunul nostru cel mai de pret pentru ca datorita ei existam noi si trebuie sa o ocrotim caci acest punct albastru din intunericul cosmic este casa noastra. Azi e ziua in care sarbatorim Pamantul desi ar trebui sa o facem in fiecare zi nu doar odata pe an si sa nu mai dispretuim natura.
In imaginile de mai sus sunt picturile mele reperzentand planeta noastra in toata splendoarea ei asa cum se vede ea din spatiul cosmic.
Ce frumos e Pamantul, o sfera de un albastru linistitor cu spirale albe de nori ce plutesc in atmosfera albastra si continente verzi, o planeta vie care nu seamana cu nici-o alta planeta din sistemul solar.

miercuri, 20 aprilie 2011

Enigma Otiliei – Otilia si pianul la care ii plăcea sa cânte

Enigma Otiliei - Otilia si pianul ei

Acesta este un desen inspirat din romanul Enigma Otiliei, un desen reprezentând-o pe Otilia cu pianul la care ii plăcea atât de mult sa cânte, Otilia așa cum a descris-o George Călinescu, fata de 18 ani cu chipul prelung incarcat de bucle si ochii albaștrii, fata aceea longilina, grațioasa si plina de feminitate.

marți, 19 aprilie 2011

Despre mitul siguranței online: Internet sigur vs. libertate de exprimare

CuOExtraterestraCensored

Acesta este unul dintre desenele mele care au fost sterse de pe Facebook pentru ca conțin nuditate. Multe postari de pe facebook sunt cenzurate sub diverse motive. Facebookul a reușit sa devina cel mai folosit site de socializare si sa stranga sute de milioane de utilizatori nu pentru ca ar oferi cine știe ce facilitați ci pentru ca este “politically corect” cantandu-le in struna celor care vor sa cenzureze internetul sub pretextul internetului sigur. Pe langa faptul ca utilizatorii nu pot posta orice pe site Facebookul nu are facilitati de cautare avansata de persoane(cum e opțiunea browse people de pe MySpace) si nu le permite utilizatorilor sa cunoasca persoane noi pe site pentru ca nu cumva sa ajunga sa fie folosit de proxeneți, pedofili, violatori, psihopati si tot felul de personaje sinistre. S-au spus multe povesti cu criminali cunoscuți pe internet si cu femei si copii care au patit tot felul de lucruri din cauza prietenilor cunoscuți online ca si cum criminalii si psihopatii s-ar aduna toți pe internet si ar putea sa se teleporteze direct in camera utilizatorului care ii găsește pe un site sau altul. Se exagerează foarte mult cu aceste povesti. Pedofili, criminali si psihopați se pot găsi oriunde, si pe strada putem sa trecem pe langa ei dar asta nu înseamnă ca trebuie sa nu mai ieșim deloc din casa.

Si la noi in tara s-au făcut campanii pentru “protejarea” copiilor care accesează internetul si se tot spune ca pornografia de pe internet ii influențează negativ si s-a dat si o lege care restricționează pornografia online. Din fericire aceasta specifica clar ca sunt considerate pornografice doar imaginile care prezintă explicit o activitate sexuala, nu si cele care o sugerează, cum era textul inițial care a fost modificat intre timp. Daca nu s-ar fi scos cuvântul “sugerează” am fi ajuns mai rau decât in evul mediu sau in epoca victoriana când si daca se vedea puțin glezna unei dansatoare se considera o mare indecenta. Vizionarea unei imagini mai “deocheate” poate in cel mai rău caz sa le creeze repulsie anumitor persoane si in nici-un caz nu are efectele de care se tot vorbește in campaniile pentru internet sigur. E o vorba: Nu-ti place nu te uita.

Sa fim serioși. Copiii nu devin toti niste psihopați obsedați sexual daca vad imagini pornografice. Cine are asemenea tendințe le are de la început si poate sa fie crescut si intr-o monastire ca tot se va dezvolta in direcția respectiva iar simpla vizionare a unor imagini nu schimba structura creierului transformând oameni normali in violatori, contrar părerii psihologilor care le cânta in struna celor care de fapt lupta contra libertatii de exprimare pe internet, internetul fiind singurul loc unde omul inca mai e liber sa spună ce vrea sa afle si sa publice orice.

Cine nu vrea sa vadă anumite imagini e liber sa nu acceseze situl si sa nu se uite.

Prin eliminarea pornografiei de pe internet se creează un precedent si se ajunge la situația in care si alte lucruri ajung sa fie eliminate sub un pretext sau altul. De exemplu anumite opere de arta ajung sa fie cenzurate pentru ca conțin nuditate sau au conotații sexuale.

Adevăratul motiv pentru care se duce aceasta politica nu este siguranța copiilor care folosesc internetul ci faptul ca ei se tem de un internet liber pe care fiecare spune tot ce gândește, postează ce vrea si se asociază cu cine vrea, fara bariere.  Ei vor un internet care sa fie controlat de sus ca si televiziunea si prin care omul de rând sa poată comunica doar cu rudele, vecinii si colegii de școala/serviciu ca si la telefon.

Internetul sigur este un pretext pentru îngrădirea si cenzurarea internetului. Internetul “sigur” nu mai e internetul liber pe care il știm cu toții ci un internet plictisitor si foarte bine controlat, ca si mult lăudatul site de socializare Facebook.

Niste extraterestre sexy cenzurate pe Facebook



Aceste desene reprezentand niste extraterestre sexy au fost sterse de pe Facebook de nenumarate ori pana acum fiind considerate prea indecente pentru acel site idiot plictisitor si inutil care a ajuns sa fie folosit de sute de milioane de oameni nu datorita calitatilor sale ci datorita publicitatii monstruase care s-a facut.
In primele doua este o pamanteanca alaturi de o extraterestra(le-am facut imaginandu-mi ca eu sunt pamanteanca) iar in al treilea sunt niste extraterestre salbatice.

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Salonul de primăvara din Herăstrău

Azi a avut loc vernisajul salonului de primăvara din Herăstrău la care eu particip cu doua desene in pix si o pictura in tempera.

Expozitia va fi deschisa in fiecare zi pana in data de 28 Aprilie

joi, 14 aprilie 2011

Maine se deschide salonul de primavara la care particip si eu cu 3 tablouri


Acestea sunt tablourile mele care vor fi expuse la pavilionul B din parcul Herastrau in cadrul salonului de primavara organizat de Asociatia Artistilor Plastici incepand de maine 15 Aprilie 2011 ora 10 dimineata. Expozitia va putea fi vizitata in fiecare zi pana in data de 28 Aprilie.

Si a fost si vernisajul expoziției mele de la sediul AAPB

Azi a la ora 16 avut loc vernisajul expoziției mele personale de la sediul Asociației Artiștilor Plastici din București de pe strada Gh Pop de Băsești nr 37. Din păcate nu a venit multa lume la expoziție din cauza vremii urate si a locației dosite. Lucrările vor ramane expuse acolo cel puțin doua saptamani sala fiind deschisa joi de la ora 16.

Mai jos sunt câteva imagini de la aceasta expoziție.

Vernisaj AAPB

Azi la ora 16 va avea loc vernisajul expozitiei mele personale de la sediul AAPB de pe str Gh Pop de Basesti nr 37, iar incepand de maine cele trei lucrari de care am mai vorbit si in postarile anterioare vor fi expuse la pavilionul B din herastrau, in cadrul salonului de primavara organizat de AAPB

miercuri, 13 aprilie 2011

Portretul Otiliei

EnigmaOtiliei

Acesta este portretul Otiliei, așa cum este ea descrisa in romanul “Enigma Otiliei”, o fata de 18 ani cu chipul prelung incarnat de bucle care ajung pana la umeri si cu ochii albaștrii, o fata vesela, copilăroasa, cu un zâmbet candid.

Am realizat pictura ieri in 20 de minute. Spre deosebire de alte picturi in aceasta am insistat foarte puțin asupra detaliilor pentru a da o nota de mister tabloului.

Romanul “Enigma Otiliei” a fost unul dintre subiectele examenului meu de bacalaureat din 2005..

joi, 7 aprilie 2011

Vernisajul expozitiei de la AAP se amana pana in data de 14 aprilie

Azi am dus peste 30 de picturi la sediul Asociatiei Artistilor Plastici din Bucuresti dar au intervenit doua probleme:
1) Vernisajul unei expozitii de grup din Herastrau care ar fi trebuit sa aiba loc in data de 1 aprilie s-a amanat cu o saptamana si a avut loc azi, suprapunandu-se cu expozitia mea si din acest motiv toti artistii erau acolo iar la sediul AAP eram doar eu cu secretara.
2) Desi am incercat sa aranjez toate tablourile am reusit sa pun doar 10 pe peretii salii pentru ca s-a terminat sfoara si nu aveam cu ce sa le agat.
Din aceste motive vernisajul meu se amana cu o saptamana pana in data de joi 14 aprilie, ora 16.
Pentru cine vrea sa vada lucrarile mele live sediul AAP este situat pe strada Gh. Pop de Basesti numarul 37, intr-o casa cu gardul albastru.

miercuri, 6 aprilie 2011

Maine va avea loc vernisajul expozitiei mele personale de la sediul Asociatiei Artistilor Plastici din Bucuresti


Maine la ora 16 se va deschide expozitia mea personala de la sediul Asociatiei Artistilor Plastici din Bucuresti. Sediul asociatiei se afla pe strada Gh Pop de Basesti nr 37, la intersectia dintre Gh Pop de Basesti si General Dimitrie Salame.
Va astept la expozitia mea

marți, 5 aprilie 2011

Flacăra eterna a unei iubiri curate

Eternal flame

Acesta este un tablou reprezentând flacăra ce arde intre doua suflete îndrăgostite, flacăra eterna a unei iubiri curate.

Aceasta idee mi-a venit după ce am ascultat melodia “The Bangles – Eternal flame”.

duminică, 3 aprilie 2011

"Simfonia verde" va participa la salonul de primavara din Herastrau

Am ales al treilea tablou care va participa la salonul de primavara din Herastrau. Este vorba despre "Simfonia verde" intr-o varianta din 2004. Mai am si alte simfonii verzi dar aceasta este cea mai vie, cea mai vibranta dintre toate. Tabloul este pictat cu tempera pe hartie format a3 si este foarte potrivit pentru salonului de primavara datorita verdelui crud si a parabolelor ce amintesc de primavara si de flori, de natura care se trezeste la viata si infloreste. Aceasta este o pictura abstracta care prin vibratia formelor si a culorilor sugereaza prospetimea primaverii.

vineri, 1 aprilie 2011

Doua desene care vor participa la salonul de primăvara din Herăstrău

31032011489

KGeXDn526889-02

Acesta sunt doua desene in pix care vor participa la expoziția de grup a Asociației Artiștilor Plastici din București având ca tema primăvara, expoziție care va avea loc in pavilionul B din Herăstrău începând cu 15 aprilie. Desenele sunt la inramat si vor fi gata marți. Pentru a treia lucrare care va participa aștept sugestii pentru ca inca nu m-am hotărât pe care sa o aleg.

Related Posts with Thumbnails