Portretul zeitei Artemis

Zeita Diana si iubita lui Eminescu in padure, in lumina lunii, o pictura din 2002 modificata pe calculator, in programul GIMP

Acum 10 ani mi-am imaginat o femeie cu parul rosu cu breton si cu ochii verzi, un fel de reperzentare a zeitei Diana, stand goala in codru, in lumina lunii, langa izvor, sub teiul inflorit ale carui flori cad precum ploaia, ca niste lacrimi ale noptii ce lucesc in lumina lunii, alaturi de muza blonda a lui Mihai Eminescu ce sta tot langa izvor dar undeva mai departe si tine in mana o floare albastra si am pus pe hartie aceasta imagine din mintea mea dar fiind facuta la repezeala si cu materiale de proasta calitate pictura nu a iesit asa cum imi imaginam eu. Am facut aceasta pictura dorindu-mi ca imaginea idilica din mintea mea sa fie reala, sa fiu eu in codru sub teiul inflorit ce miroase atat de frumos alaturi de aceasta femeie cu parul rosu pe care am numit-o Diana. Desi recunosc ca pictura de acum 10 ani nu este nici pe departe o capodopera am pastrat-o pentru valoarea ei sentimentala. De fiecare data cand privesc aceasta pictura imi imaginez ca sunt eu in codru, langa izvor, in bratele Dianei, pe genunchii ei, asa cum zicea si Eminescu in poezia Dorinta si pot sa o tin in brate si sa o sarut. Acum cateva zile am modificat aceasta pictura folosind programul GIMP iar mai sus este ceea ce a iesit, ceea ce am vrut eu sa transmit atunci, in 2002, imaginea idilica pe care Eminescu o descria in poezia Dorinta care a fost una dintre sursele mele de inspiratie pentru aceasta pictura.

Zeita Diana si Muza lui Mihai Eminescu in codru noaptea in lumina lunii, o pictura pe care am facut-o acum 10 an

i

Artemis(Diana la romani)

Pictura de mai sus si desenul de mai jos o reprezinta pe zeita Artemis(sau Diana la romani), zeita vanatorii si protectoare amazoanelor

Diana, in viziunea lui Mihai Eminescu si a mea

Ce cauti unde bate luna
Pe-un alb izvor tremurator
Si unde pasarile-ntruna
Se-ntrec cu glas ciripitor?

N-auzi cum frunzele-n poiana
Soptesc cu zgomotul de guri
Ce se saruta, se hârjoana
În umbr-adânca de paduri?

În cea oglinda miscatoare
Vrei sa privesti un straniu joc.
O apa vecinic calatoare
Sub ochiul tau ramas pe loc?

S-a desprimavarat padurea,
E-o noua viata-n orice zvon,
Si numai tu gândesti aiurea,
Ca tânarul Endymion.

De ce doresti singuratate
Si glasul tainic de izvor?
S-auzi cum codrul frunza-si bate,
S-adormi pe verdele covor?

Iar prin lumina cea rarita,
Din valuri reci, din umbre moi,
S-apar-o zâna linistita
Cu ochii mari, cu umeri goi?

Ah! acum crengile le-ndoaie
Mâinute albe de omat,
O fata dulce si balaie,
Un trup înalt si mladiet.

Un arc de aur pe-al ei umar,
Ea trece mândra la vânat
Si peste frunze fara numar
Abia o urma a lasat.