Ingere palid

Ingere palid, poezie de Mihai Eminescu, desen realizat de mine

Îngere palid, îţi e mister

Cum că a lumei valuri şi şoapte

Este durere şi neagră noapte

Pe lângă cer?

Nu ştii tu, înger, oare să zbori,

Să laşi pământul, trista ruină?

De-ţi place cerul, a lui lumină,

De ce nu mori?

O, dar pământul încă te ţine

În nişte lanţuri ţesute-n rai.

Demult zburai tu în lumi senine ­

De nu iubeai.

În fereastra despre mare

Poezia de mai jos a fost sursa de inspiratie a acestui desen in pix

În fereastra despre mare

Stă copila cea de crai ­

Fundul mării, fundul mării

Fură chipul ei bălai.

Iar pescarul trece-n luntre

Şi în ape vecinic cată

­Fundul mării, fundul mării,

Ah! demult un chip i-arată.,,

Spre castel vrodată ochii

N-am întors şi totuşi plâng ­

Fundul mării, fundul mării

Mă atrage în adânc."

Lacul

Lacul codrilor albastru

Nuferi galbeni îl încarcă;

Tresărind în cercuri albe

El cutremură o barcă.

Şi eu trec de-a lung de maluri,

Parc-ascult şi parc-aştept

Ea din trestii să răsară

Şi să-mi cadă lin pe piept;

Să sărim în luntrea mică,

Îngânaţi de glas de ape,

Şi să scap din mână cârma,

Şi lopeţile să-mi scape;

Să plutim cuprinşi de farmec

Sub lumina blândei lune -

Vântu-n trestii lin foşnească,

Undoioasa apă sune!

Dar nu vine... Singuratic

În zadar suspin şi sufăr

Lângă lacul cel albastru

Încărcat cu flori de nufăr.

Craiasa din povesti

Neguri albe, strălucite

Naşte luna argintie,

Ea le scoate peste ape,

Le întinde pe câmpie;

S-adun flori în şezătoare

De painjen tort să rumpă,

Şi anină-n haina nopţii

Boabe mari de piatră scumpă.

Lângă lac, pe care norii

Au urzit o umbră fină,

Ruptă de mişcări de valuri

Ca de bulgări de lumină,

Dându-şi trestia-ntr-o parte,

Stă copila lin plecată,

Trandafiri aruncă roşii

Peste unda fermecată.

Ca să vad-un chip, se uită

Cum aleargă apa-n cercuri,

Căci vrăjit de mult e lacul

De-un cuvânt al Sfintei Miercuri;

Ca să iasă chipu-n faţă,

Trandafiri aruncă tineri,

Căci vrăjiţi sunt trandafirii

De-un cuvânt al Sfintei

Vineri.Ea se uită... Păru-i galben,

Faţa ei lucesc în lună,

Iar în ochii ei albaştri

Toate basmele s-adună.

Peste varfuri

Peste vârfuri trece lună,
Codru-şi bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sună.

Mai departe, mai departe,
Mai încet, tot mai încet,
Sufletu-mi nemângâiet
Îndulcind cu dor de moarte.

De ce taci, când fermecată
Inima-mi spre tine-ntorn?
Mai suna-vei, dulce corn,
Pentru mine vre odată?

Etichete Technorati: eminescu,mihai eminescu,peste varfuri,luna

Atat de frageda

Atât de frageda, te-asameni

Cu floarea alba de cires,

Si ca un înger dintre oameni

In calea vietii mele iesi.

Abia atingi covorul moale,

Matasa suna sub picior,

Si de la crestet pâna-n poale

Plutesti ca visul de usor.

Din încretirea lungii rochii

Rasai ca marmura în loc

S-atârna sufletu-mi de ochii

Cei plini de lacrimi si noroc.

O, vis ferice de iubire,

Mireasa blânda din povesti,

Nu mai zâmbi! A ta zâmbire

Mi-arata cât de dulce esti,

Cât poti cu-a farmecului noapte

Sa-ntuneci ochii mei pe vechi,

Cu-a gurii tale calde soapte,

Cu-mbratisari de brate reci.

Deodata trece-o cugetare,

Un val pe ochii tai fierbinti:

E-ntunecoasa renuntare,

E umbra dulcilor dorinti.

Te duci, s-am înteles prea bine

Sa nu ma tin de pasul tau,

Pierduta vecinic pentru mine,

Mireasa sufletului meu!

Ca te-am zarit e a mea vina

Si vecinic n-o sa mi-o mai iert,

Spasi-voi visul de lumina

Tinzându-mi dreapta în desert.

S-o sa-mi rasai ca o icoana

A pururi verginei Marii,

Pe fruntea ta purtând coroana

Unde te duci? Când o sa vii?

Venere si madona

Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este,
Lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii,
O! te văd, te-aud, te cuget, tânără şi dulce veste
Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alţi zei.

Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie,
Braţ molatic ca gândirea unui împărat poet,
Tu ai fost divinizarea frumuseţii de femeie,
A femeiei, ce şi astăzi tot frumoasă o revăd.

Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată,
Sufletu-mbătat de raze şi d-eterne primăveri,
Te-a văzut şi-a visat raiul cu grădini îmbălsămate,
Te-a văzut plutind regină pintre îngerii din cer

Şi-a creat pe pânza goală pe Madona Dumnezeie,
Cu diademă de stele, cu surâsul blând, vergin,
Faţa pală-n raze blonde, chip de înger, dar femeie,
Căci femeia-i prototipul îngerilor din senin.Astfel eu,

pierdut în noaptea unei vieţi de poezie,
Te-am văzut, femeie stearpă, fără suflet, fără foc,
Şi-am făcut din tine-un înger, blând ca ziua de magie,
Când în viaţa pustiită râde-o rază de noroc.

Am văzut faţa ta pală de o bolnavă beţie,
Buza ta învineţită de-al corupţiei muşcat,
Ş-am zvârlit asupră-ţi, crudo, vălul alb de poezie
Şi paloarei tale raza inocenţei eu i-am dat.

Ţi-am dat palidele raze ce-nconjoară cu magie
Fruntea îngerului-geniu, îngerului-ideal,
Din demon făcui o sântă, dintr-un chicot, simfonie,
Din ochirile-ţi murdare, ochiu-aurorei matinal.

Dar azi vălul cade, crudo! dismeţit din visuri sece,
Fruntea mea este trezită de al buzei tale-ngheţ.
Şi privesc la tine, demon, şi amoru-mi stins şi rece,
Mă învaţă cum asupră-ţi eu să caut cu dispreţ!

Tu îmi pari ca o bacantă, ce-a luat cu-nşelăciune
De pe-o frunte de fecioară mirtul verde de martir,
O fecioar-a cărei suflet era sânt ca rugăciunea,
Pe când inima bacantei e spasmodic, lung delir.

O, cum Rafael creat-a pe Madona Dumnezeie,
Cu diadema-i de stele, cu surâsul blând, vergin,
Eu făcut-am zeitate dintr-o palidă femeie,
Cu inima stearpă, rece şi cu suflet de venin!
*
Plângi, copilă? - C-o privire umedă şi rugătoare
Poţi din nou zdrobi şi frânge apostat-inima mea?
La picioare-ţi cad şi-ţi caut în ochi negri-adânci ca marea,
Şi sărut a tale mâne, şi-i întreb de poţi ierta.

Şterge-ţi ochii, nu mai plânge!... A fost crudă-nvinuirea,
A fost crudă şi nedreaptă, fără razim, fără fond.
Suflete! de-ai fi chiar demon, tu eşti sântă prin iubire,
Şi ador pe acest demon cu ochi mari, cu părul blond.

Niste desene si picturi de iarna

Pestera inghetata, o pictura in tempera pe carton pe care am realizat-o acum cateva luni

Un desen in pix pe care l-am realizat cand eram in liceu

Alte desene in pix prin care am incercat sa personific iarna

Fata de fier

Am acest desen incercand sa redau imaginea unei femei puternice, imaginea unei femei de fier

Icoana pacatului

Acest desen in creion ilstreaza foarte bine ipocrizia religioasa a multor credinciosi care fac pe sfintii si ii judeca pe altii in numele lui Dumnezeu pentru lucruri care fac parte din natura umana si pe care si ei le fac in spatele minciunii si al unei imagini false de "om cu frica de Dumnezeu" si de ingeras. Nu exista sfinti si degeaba isi neaga credinciosii natura umana si conditia biologica. Nu ne putem nega conditia biologica asa cum pretind credinciosii si atata timp cat au existat si preoti care au incalcat principiile religioase pe care le propavaduiau este absurd sa credem ca poate exista pe lumea asta un om fara de pacat si sa-i judecam pe altii pentru lucruri care tin de conditia lor biologica

Un vis de dragoste, caldura si pasiune

De atatea ori imi doresc sa fiu iubita, sa simt cum caldura iubirii ma inconjoara si ma acopera. Ieri am realizat acest desen imaginandu-mi ca stau intinsa in lumina lumanarilor iar fiinta iubita e langa mine si imi alinta trupul fin cu sarutari dulci si tandre

Pleiadele

Pleiadele sau cele sapte surori, ulei pe panza