Vara de noiembrie

Poezia Vara de noiembrie de Lucian Blaga m-a impresionat prin atmosfera sa, prin sentimentul transmis, prin imaginea idilica a rasaritului de soare, a peisajului montan si a iubitei adormite. Dupa ce am citit poezia mi-am imaginat ca sunt eu in decorul montan in lumina diminetii linistite, alaturi de femeia iubita si o privesc cu doarme langa mine. Am facut pictura de mai sus si desenul de mai jos dorindu-mi sa fie real, sa ma trezesc alaturi de ea in fiecare dimineata.

Vara de noiembrie

Iubito,-mbogateste-ti cintaretul,

muta-mi cu mina ta in suflet lacul,

si ce mai vezi, vapaia si inghetul,

dumbrava, cerbii, trestia si veacul.

Cum stam in fata toamnei, muti,

sporeste-mi inima c-o ardere, c-un gind.

Solar e tilcul ce tu stii oricind

atitor lucruri sa-mprumuti.

O, lumea, daca nu-i o amagire,

ne este un senin vesmint.

Ca esti cuvint, ca esti pamint,

nu te dezbraci de ea nicicind.

O, lumea e albastra haina,

in care ne cuprindem, strinsi in taina,

ca vara singelui sa nu se piarda,

ca vraja basmului mereu sa arda.

Vazduhul seminte misca

In ceasul acela pe-a muntelui coama -

unde-adastaram sub brazi,

nimiciti de arzindul albastru

din clara preziua de toamna -

Tu adormisesi patrunsa de soare

mie alaturi, in sura de cetini.

In suier venind din adincuri

arar ca un val de racoare.

In valea lasata in urma se stinse,

de mult si ultimul zvon.

O frunza de fag ca o flacara-n par ti se-oprise.

Rotind, in descindere, frunza visa

ca-n an mai putea inc-o data

podoaba sa fie de foc altui pom.

Pe munte, pe coama, se stinse

de mult si ultimul zvon.