Aceasta este o alta gratie ce se înalta mlădioasa in lumina lunii pe care am desenat-o azi folosind aceleași banale pixuri, unul albastru, unul roșu. Acesta este cel mai nou desen prin care am pus pe hârtie imaginea angelica a unui ideal de frumusețe feminina. De cate ori privesc acest desen îmi doresc sa o țin in brațe si sa zburam împreuna. Am mai făcut un desen pe tema asta când eram in liceu dar acum am realizat mult mai bine detaliile anatomice, precum si aspectul lunii.
Prin ambele desene am încercat sa redau zborul ei grațios. Am asociat-o cu luna așa cum făcea si Mihai Eminescu in multele lui poezii in care vorbea despre acea fata cu parul de aur si luna era un element nelipsit, luna fiind unul dintre simbolurile feminine. Si in desenele mele e același ideal feminin, aceeași tanara cu parul de aur despre care scria si Eminescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu