Lacul lui Eminescu si un apus de soare, pe borcane de cafea

Ieri am luat doua borcane de cafea goale si m-am gândit ca datorita formei lor relativ simple si suprafețelor aproape drepte aceste borcane ar fi un suport foarte bun pentru niște picturi in oja. Am luat oja si am pictat pe borcanul mai mic un apus de soare iar pe cel mai mare imaginea fetei din poezia “Lacul” de Mihai Eminescu, asa cum mi-am imaginat-o eu după ce am citit poezia: o apariție fantomatica, aproape ireala ce se îndreaptă spre lacul incarcat cu nuferi galbeni.

Aceasta este a doua creație care o reprezintă pe EA așa cum mi-am imaginat-o după ce am citit poezia "Lacul" si una dintre nenumăratele mele creații in care apare imaginea fetei care este prezenta in majoritatea poeziilor lui Eminescu, acea fata cu parul de aur din Ipotești care a fost prima si marea lui iubire si care a murit la doar 19 ani, când poetul era plecat la studii, fata pe care poetul nu a putut sa o uite niciodată si pe care o vedea in fiecare raza de luna, in fiecare stea, in fiecare freamăt de codru si in fiecare izvor, fata de care si eu m-am îndrăgostit la 14 ani când am citit poeziile si pe care am desenat-o si am pictat-o de atâtea ori visând la o iubire pura.