Frumoasa-i

Desi pare un pastel, o poezie a naturii “Frumoasa-i” de Mihai Eminescu mi-a sugerat si altceva. Floarea de crin mi-a amintit de fata din poezia “De as avea”. Nu sunt critic literar si nu am de unde sa stiu ce a gandit Eminescu dar consider ca aceasta pictura in ulei pe care am realizat-o in liceu ar ilustra cel mai bine aceasta poezie. Fluturele si floarea sunt doua simboluri ale iubirii care apar si in creatiile mele. Mereu mi-a placut sa desenez si sa pictez fete frumoase ca niste zane cu aripi de fluture. Au un farmec aparte, mai ales cand se asociaza cu florile. Desi Eminescu se vedea pe el ca fluture, floarea fiind fata, la mine situatia e putin diferita pentru ca eu gasesc aripile de fluture mult mai potrivite cu gratia, frumusetea si feminitatea.

Aceasta este poezia “Frumoasa-i”, poezie a frumusetii si a naturii care mie imi aminteste iar de acea fata frumoasa ca o zi de primavara si suava ca o floare de crin la care probabil si poetul s-a gandit cand a scris-o.

În lacul cel verde şi lin
Răsfrânge-se cerul senin,
Cu norii cei albi de argint,
Cu soarele nori sfâşiind.
Dumbrava cea verde pe mal
S-oglindă în umedul val,
O stâncă stârpită de ger
Înalţ-a ei frunte spre cer.
Pe stânca sfărmată mă sui,
Gândirilor aripi le pui;
De-acolo cu ochiul uimit
Eu caut colo-n răsărit
Şi caut cu sufletul dus
La cerul pierdut în apus.
Cobor apoi stânca în jos,
Mă culc între flori cu miros,
Ascult la a valului cânt,
La geamătul dulce din vânt.
Natura, de jur împrejur,
Pe sus e o boltă de-azur,
Pe jos e un verde covor,
Ţesut cu mii tinere flori.
Văd apa ce tremură lin
Cum vântul o-ncruntă-n suspin,
Simt zčfiri cu-aripi de fiori
Muiate în miros de flori,
Văd lebede, barcă de vânt,
Prin unde din aripe dând,
Văd fluturi albaştri, uşori,
Roind şi bând miere din flori.
De ce nu am aripi să zbor!
M-aş face un flutur uşor,
Un flutur uşor şi gentil
Cu suflet voios de copil,
M-aş pune pe-o floare de crin,
Să-i beau sufleţelul din sân,
Căci am eu pe-o floare necaz:
Frumoasă-i ca ziua de azi!