Tot azi am desenat si acest al doilea copac depresiv la care am adăugat si un om singur si trist ca o stafie ce sta fara speranța langa trunchiul copacului aproape uscat si plânge. Trist e copacul trist e si omul de langa el. Copacul negru si trist se agata de trecut cu rădăcinile sale iar ramurile descoperite in vânt lipsite de frunze si cocsate de viitorul nesigur se lasa in jos in timp ce ultimele frunze cad precum lacrimile in timp ce ființa umana isi acoperă fata neputând sa privească spre viitor si plânge. Singur e copacul, singur este si omul de langa el. Stau omul si copacul ca doua umbre negre singure si triste, cocosate de durere si fara curajul de a mai privi înainte.
Un comentariu:
Viata ne rezerva multe surprize!Pacat ca raspunsul il aflam la sfirsit!
Trimiteți un comentariu