Inainte de expansiunea crestinismului in perioada solstitiului de iarna popoarele sarbatoreau renasterea zeului soare. Era o sarbatoare a focului si a luminii. La daci idnatul (ignition = aprinderea focului) reprezenta momentul in care era incendiat busteanul de stejar si era sacrificat un porc. Alte popoare dadeau foc unui brad Oamenii acelor vremuri credeau ca focul sacru are puterea de a reaprinde soarele. Dacii aveau doua sarbatori mari, una legata de solstitiul de vara (sanzienele) cealalta legata de solstitiul de iarna (renasterea zeului soare. Pastorii aveau si ei un zeu mos, stramosul lui Mos Craciun, care in aceasta perioada venea imbracat in verde, culoarea padurii (nu costumul rosu inventat de Coca Cola) si aducea daruri, nu materiale ci spirituale. Tot pastorii aveau si un cult al stelei nordului, vestitoarea sarbatorii renasterii soarelui, reprezentata in traditia populara sub forma colului morii, steaua cu 8 colturi.
In vechime Craciunul reprezenta o celebrare a (re)nasterii soarelui din focul purificator care ardea toate relele din anul care s-a incheiat si deschidea un ciclu nou.
Crestinii au preluat si au deturnat elementele precrestine inlocuind nasterea zeului soare cu nasterea lui Hristos (care se pare ca nu s-a nascut in aceasta perioada)
Prin desenul de mai sus am redat esenta acestei sarbatori precrestine, o nastere, un nou ciclu solar al vietii, izvorat din foc si nu lipseste nici steaua nordului.
In vechime Craciunul reprezenta o celebrare a (re)nasterii soarelui din focul purificator care ardea toate relele din anul care s-a incheiat si deschidea un ciclu nou.
Crestinii au preluat si au deturnat elementele precrestine inlocuind nasterea zeului soare cu nasterea lui Hristos (care se pare ca nu s-a nascut in aceasta perioada)
Prin desenul de mai sus am redat esenta acestei sarbatori precrestine, o nastere, un nou ciclu solar al vietii, izvorat din foc si nu lipseste nici steaua nordului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu