miercuri, 28 ianuarie 2015

De-as avea...

Pictura de mai sus a avut ca sursa de inspiratie poezia De-as avea, scrisa de adolescentul Mihai Eminovici al carui nume a fost schimbat in Eminescu odata cu publicarea acesteia in revista Familia.
Mai jos este poezia tanarului Eminovici.

De-aș avea și eu o floare
Mindră, dulce, răpitoare
Ca și florile din mai,
Fiice dulce a unui plai,
Plai rîzînd cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde
Undoind încetișor,
Șoptind șoapte de amor;

De-aș avea o floricică
Gingașă și tinerică,
Ca și floarea crinului,
Alb ca neaua sînului,
Amalgam de-o roz-albie
Și de una purpurie,
Cîntind vesel și ușor,
Șoptind șoapte de amor;

De-aș avea o porumbiță
Cu chip alb de copiliță,
Copiliță blîndișoară,
Ca o zi de primăvară,
Cîtu-ti ține ziulița
I-aș cînta doina, doinița,
I-aș cînta-o-ncetișor,
Șoptind șoapte de amor.

Niciun comentariu:

Related Posts with Thumbnails