Animismul si umanizarea caselor in picturile copiilor

Sapatamana trecuta cateva fetite prezente la Expo zar art au pictat casele florile si copacii din aceste imagini. Casa, copacul, floarea, soarele si norii se repeta in picturile copiilor si cu cat varsta acestora este mai mica cu atat subiectele si modul de a picta tind sa se incadreze intr-un anumit tipar ca si cum acesti copii ar fi programati de natura sa prefere anumite forme, culori si imagini.

Privind aceste picturi am vazut chipuri umane in case. Casele din imaginile de mai sus au ochii si gura si seamana izbitor de mult cu un portret stilizat.
In desenele si picturile copiilor casa nu este doar o constructie inerta din piatra, lemn sau alte materiale, ci ceva viu, uman. Casele pictate de copii chiar au fata umana pentru ca copilul nu vede casa ca pe o constructie ci ca pe ceva cald, primitor, uman, in pictura copilului casa fiind un simbol al familiei. Copilul nu picteaza ziduri, usi ferestre si tigle. Copilul picteaza sufletul casei, un portret al celor care locuiesc in casa, nu constructia ci ideea de "acasa". Copilul umanizeaza casa asa cum tinde sa umanizeze si soarele sau florile pictand ochi si guri zambitoare pentru ca noi toti facand parte dintr-o specie de mamifere avem tendinta sa vedem natura ca pe o mama si obiectele ca pe semenii nostri. Asta ne face o specie gregara, asta a contribuit la dezoltarea noastra ca si civilizatie umana dar reversul medaliei este ca aceasta tendinta innascuta pe care o avem aproape toti intr-o masura mai mare sau mai mica ne face sa fim mai putin rationali si sa credem intr-un dumnezeu inventat de mintea noastra.