Rasfoind creatiile mai vechi am dat peste o pictura de pe vremea cand eram eu eleva de liceu si am retrait un setiment de acum 10 ani dupa care am reluat ideea iar mai sus este ceea ce a iesit. Aveam doar 16 ani. Am facut pictura de mai jos imaginandu-mi ceva frumos si dulce, o mireasa suava ca o floare in noaptea nuntii ei, stand goala pe asternuturile din matase presarate cu trandafiri, asteptand sa fie iubita, imbratisata, sarutata Sanii ei dulci sunt acoperiti cu frisca, parca asteptand sa fie alintati cu sarutari lungi si fierbinti iar in par are o cununa de flori albe. Totul e atat de alb, in culoarea puritatii, frisca de pe corpul ei, florile din jurul ei, toata camera. Privind aceasta pictura parca simt parfumul delicat si atmosfera incarcata de iubire, o iubire curata si gingasa ca o floare alba de cires. Desi nu a iesit cum imi imaginam eu atunci inca mai pastrez si acum pictura veche de mai jos nu pentru ceea ce este, ci pentru ceea ce am vrut eu sa fie, imaginea din mintea mea de atunci si sentimentul acela pur pe care pictura si acum il trezeste in mine, dorul si emotia unor clipe de intimitate netraite inca. E un lucru ciudat. Eu atunci nu vedeam picturile asa cum sunt ci vedeam ceea ce era in mintea mea si chiar si acum cand le rasfoiesc, chiar si cele mai simpliste schite imi trezesc trairile de atunci. Dincolo de greselile de anatomie, de volum si de perspectiva de atunci erau ganduri, sentimente, dorinte si idei pe care incercam sa le materializez prin pictura si asta conta cel mai mult pentru mine, faptul ca o bucatica din lumea mea prindea contur pe foaia de hartie, faptul ca iubirea la care aspiram prindea viata precum o Galatee prin creatiile mele si in fiecare pictura, in fiecare desen, in fiecare schita o vedeam pe EA, o vedeam in centrul universului meu, o vedeam venind cu primavara in viata mea, o vedeam mireasa pentru sufletul meu singuratic. Din acest motiv nu am aruncat la gunoi schitele si picturile vechi cum ar fi facut multi altii pentru care acestea nu insemna nimic si le voi pastra mereu cu gandul doar la EA, iubirea pe care nici macar acum nu am intalnit-o, in speranta ca ea exista undeva si intr-o zi ne vom intalni.
Ma numesc Corina Chirila si am inceput sa desenez si sa pictez in anul 2000, cand aveam 13 ani, fiind inspirata de poezia Dorinta de Mihai Eminescu, poezie care m-a facut sa vad cu ochii mintii acea imagine de vis si sa-mi imaginez ca sunt eu acolo in codru in locul poetului.Imi place sa desenez si sa pictez toate lucrurile la care visez si la care nu pot sa ajung. Acest blog contine creatiile mele precum si trairile din spatele lor, acele sentimente si dorinte care m-au motivat
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
"Frisca". Sigur...
Ce frumos ! *-*
Trimiteți un comentariu