Inainte de a fii o artista sunt o femeie care isi dorestea sa iubeasca si sa fie iubita

Zilele astea am primit foarte multe comentarii referitoare la calitatea desenelor mele. Foarte multi se legau de faptul ca nu respect anatomia si imi lipseste simtul estetic.

Dragii mei, nu toate creatiile mele se vor a fi niste opere  de arta de o inestimabila valoare artistica asa cum eu sunt in primul rand un om cu sentimente si trairi pe care societatea asta le zdrobeste fara mila si abia apoi o artista (lucru contestat de multi).

Recunosc si eu ca foarte multe dintre nudurile mele vechi (cum e si pictura de mai sus pe care am facut-o la 16 ani) sunt jalnice in ceea ce priveste anatomia si toata compozitia artistica dar le pastrez pentru ca pentru mine au o inestimabila valoare sentimentala, ca un jurnal intim, le pastrez asa cum alte fete isi pastreaza jurnalele din adolescenta, poeziile (care de multe ori nici ele nu au valoarea artistica a poeziilor lui Mihai Eminescu si nici macar rima nu au). paginile mazgalite cu ruj si date cu parful prin care se mai gasesc si flori puse la presat si micile atentii primite de la iubitii lor de atunci, ceva care sa le aminteasca de acea perioada si de iubirile de atunci.

Si acum cand rasfoiesc desenele vechi ma cuprinde emotia unica de atunci, dorinta pe care o simteam, iubirea mea neimpartasita si neacceptata de societate.

Probabil ca 99% dintre cei care citesc acest blog nu inteleg cum e cand esti o fata de liceu care in loc sa-si doreasca doreasca un iubit isi doreste o iubita, ei nu inteleg cat am suferit si cat sufar eu din cauza asta. Am suferit atat de mult incat au fost momente cand imi doream sa mor si refuzam si mancarea si ajunsesem la 35 kg.

Fara a fii niste capodopere, aceste desene imi alinau singuratatea si cand le priveam imi imaginam ca sunt cu ea si ne iubim, cu ea, cea pe care nu imi era permis sa o iubesc, cu ea, cea pe care imi era atat de greu sa o gasesc. Poate ca ea exista undeva, cine stie in ce colt al lumii dar in nici-un caz nu aveam nici-o sansa sa o intalnesc in randul colegelor de liceu care toate aveau iubiti si fugeau de mine ca de o ciumata.

Sunt un om la fel ca toti ceilalti, un om care are tanjeste dupa iubire, doar ca o parte din creierul meu functioneaza ca la indivizii de sex masculin datorita masculinizarii prenatale a hipotalamusului si din aceasta cauza imi este atat de greu sa gasesc iubirea la care am visat mereu si prin arta mea am creat-o in mii si mii de imagini asa cum Pygmalion a creat-o pe Galateea si a iubit-o toata viata lui. Oare unde o fi Galateea mea?

Deci puteti sa spuneti ca desenele nu au nici-o valoare artistica si ca nu sunt talentata dar pentru mine nu asta conteaza, ceea ce conteaza este ceea ce am simtit cand le-am facut, emotia aceea unica. Eu in primul rand le-am facut pentru mine nu pentru a fi expuse in mari muzee alaturi de tablourile marilor pictori sau pentru a le vinde cu mii de dolari, euro sau macar lei noi, le-am facut pentru a exprima ceea ce simteam si nu puteam sa discut cu nimeni pentru ca societatea noastra este foarte intoleranta si barbara si daca nu ar fi existat aceste desene prin care sa-mi descarc durerea m-as fi sinucis de 1000 de ori pana acum.

Si acum imi amintesc ce durere aveam in suflet si cum aceasta durere imi umbrea viata si nu ma lasa sa invat bine si sa ma gandesc la altceva, pentru ca eu ma gandeam mereu numai la EA.

Probabil ca daca de la 16-17 ani as fi cunoscut-o pe EA, fata pe care imi doream sa o iubesc si sa ma iubeasca, nu m-as mai fi apucat de desenat nuduri peste nuduri si as fi ramas mereu numai cu ea si restul lumii nu ar mai fi auzit niciodata de noi, as fi fost doar pentru ea si ea pentru mine si in rest mi-as fi vazut doar de scoala si de munca, dar nu a fost sa fie, in mare masura din cauza societatii.

Eu consider ca e mult mai bine ca m-am refugiat in aceste desene in loc sa ma refugiez in alcool, tigari si droguri cum o fac foarte multi dintre cei din generatia mea si chiar daca nu am nici-un talent si desenele sunt niste mazgalituri fara valoare artistica cum ziceti voi eu nu ma voi lasa de desenat si de pictat decat, poate, cand voi gasi o femeie pe care sa o iubesc si sa ma iubeasca si ea si voi avea si dreptul sa ma casatoresc cu ea, ca toti oamenii normali si societatea va deveni mult mai toleranta decat in ziua de azi.