Acesta este desenul "Fantezia craterului", un superb nud feminin plasat intr-un cadru cosmic, undeva pe o alta planeta in lumina stelelor albastre si a planetelor. Desenul aceasta este nou dar ideea dateaza de pe vremea cand aveam 17 ani. Atunci, intr-o zi de la inceputul anului 2004 cand mergeam pe strada spre liceu mi-am imaginat ca sunt undeva pe o alta planeta, o planeta cu munti stancosi ce se inalta spre stelele albastre iar in fata mea dintr-un crater plin cu apa apare o superba femeie goala cu parul lung si blond. Cat de mult imi doream atunci sa fiu cu o fata si cat tineam aceste sentimente in mine numai eu stiam. Si acum imi aduc aminte ca in acea zi cand am ajuns la liceu nu am putut sa fiu atenta la ore pentru ca simteam o nevoie imperioasa de a asterne pe hartie acea imagine care se conturase in mintea mea. M-au si mustrat profesorii pentru ca desenam in timpul orei dar pe mine nu ma afecta pentru ca o vedeam numai pe EA in acel decor cosmic minunat si imi doream sa fiu acolo cu ea. Mai jos este primul desen pe care l-am facut atunci, chiar in timpul orelor, fata aceea pe care mi-am imaginat-o atunci in acel crater, tanara si frumoasa, cu parul lung si auriu si cu buzele moi ce asteapta sa fie sarutate.
Atunci imi placea sa-mi imaginez ca sunt cu ea, imi placea sa ma imaginez pe mine langa ea si am facut si un desen in care sunt eu cu ea in acel crater.
Acesta este desenul pe care l-am facut tot atunci in 2004 imaginandu-mi ca sunt eu langa acea fata si ca pot sa o tin de mana si sa o ating.
Atat desenele vechi cat si cel nou au fost realizate folosind doar o coala a4, un pix albastru si unul rosu.
Desenul nou din seria "Fantezia craterului" este expus pana in data de 23 Iunie in pavilionul expozitional B din Herastrau (De la fantani se merge spre biciclete apoi pe aleea cartii spre Byblos pana la cele doua sali de expozitie sala fiind cea din stanga, sala unde asocitaia artistilor plastici din Bucuresti organizeaza diverse expozitii), fiind unul dintre cele 14 desene realizate de mine care participa la salonul de grafica
Ma numesc Corina Chirila si am inceput sa desenez si sa pictez in anul 2000, cand aveam 13 ani, fiind inspirata de poezia Dorinta de Mihai Eminescu, poezie care m-a facut sa vad cu ochii mintii acea imagine de vis si sa-mi imaginez ca sunt eu acolo in codru in locul poetului.Imi place sa desenez si sa pictez toate lucrurile la care visez si la care nu pot sa ajung. Acest blog contine creatiile mele precum si trairile din spatele lor, acele sentimente si dorinte care m-au motivat
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu