Acesta este un desen in pix roșu si creioane colorate pe care l-am realizat azi după ce am citit poezia “Vara de noiembrie” de Lucian Blaga, o poezie de dragoste care m-a făcut sa-mi doresc sa fiu eu pe pajiștea de munte, sub cetini, langa iubita mea (din păcate nu este o persoana reala) si sa o privesc când doarme in lumina răsăritului, atât de frumoasa, ca o zi însorita.
Mai jos e poezia lui Lucian Blaga, poezia care m-a inspirat
Vara de noiemvrie
Iubito,-mbogateste-ti cintaretul,
muta-mi cu mina ta in suflet lacul,
si ce mai vezi, vapaia si inghetul,
dumbrava, cerbii, trestia si veacul.
Cum stam in fata toamnei, muti,
sporeste-mi inima c-o ardere, c-un gind.
Solar e tilcul ce tu stii oricind
atitor lucruri sa-mprumuti.
O, lumea, daca nu-i o amagire,
ne este un senin vesmint.
Ca esti cuvint, ca esti pamint,
nu te dezbraci de ea nicicind.
O, lumea e albastra haina,
in care ne cuprindem, strinsi in taina,
ca vara singelui sa nu se piarda,
ca vraja basmului mereu sa arda.
Vazduhul seminte misca
In ceasul acela pe-a muntelui coama -
unde-adastaram sub brazi,
nimiciti de arzindul albastru
din clara preziua de toamna -
Tu adormisesi patrunsa de soare
mie alaturi, in sura de cetini.
In suier venind din adincuri
arar ca un val de racoare.
In valea lasata in urma se stinse,
de mult si ultimul zvon.
O frunza de fag ca o flacara-n par ti se-oprise.
Rotind, in descindere, frunza visa
ca-n an mai putea inc-o data
podoaba sa fie de foc altui pom.
Pe munte, pe coama, se stinse
de mult si ultimul zvon.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu